Windows 11: 3 metode pentru a-ți actualiza gratuit sistemul de operare
Microsoft a lansat Windows 11 în data de 5 octombrie 2021. Astfel, dacă deții o licență validă de Windows 10, poți descărca Windows 11 direct de la Microsoft sau poți actualiza gratuit sistemul de operare la ultima versiune prin intermediul Windows Update. Iată ce trebuie să știi înainte de a instala noul sistem de operare.
Cum treci de la Windows 10 la Windows 11
Conform Microsoft, există 3 opțiuni pentru instalarea Windows 11, iar tu poți alege care variantă ți se potrivește.
Dacă faci upgrade de la Windows 10, este recomandat să aștepți până când vei fi notificat prin Windows Update că actualizarea este gata pentru PC-ul/laptopul tău.
* Înainte de instalare, consultă aplicația PC Health Check pentru a confirma că dispozitivul tău îndeplinește cerințele minime de sistem pentru Windows 11 și verifică informațiile despre lansarea Windows pentru a cunoaște problemele care îți pot afecta dispozitivul.
Pentru a afla ce noutăți aduce noul sistem de operare de la Microsoft, accesează acest articol din blogul One-IT.
1. Windows 11 Installation Assistant – Treci ușor de la Windows 10 la Windows 11
Pentru a rula Installation Assistant trebuie să ai instalată o licență Windows 10, versiunea 2004 sau o versiune ulterioară. Asigură-te că dispozitivul îndeplinește cerințele de upgrade și caracteristicile necesare. Câteva dintre acestea le regăsești mai jos.
SPECIFICAȚII DE INSTALARE WINDOWS 11
Iată câteva dintre cele mai importante criterii de instalare a Windows 11: procesor 64 biți de minimum 1 GHz cu 2 sau mai multe nuclee, cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare, dar şi cip TPM 2.0 etc. De asemenea, pentru a descărca Windows 11, PC-ul trebuie să aibă 9 GB spațiu liber.
2. Creează suportul de instalare Windows 11 (Windows 11 Installation Media)
Dacă vrei să reinstalezi sau să inițiezi o instalare Windows 11 pe un dispozitiv nou sau folosit, utilizează această opțiune pentru a descărca instrumentul de creare a suportului media și pentru a crea o unitate USB bootabilă de instalare.
* Nu toate dispozitivele care rulează Windows 10 sunt eligibile pentru a primi o actualizare Windows 11. Anumite caracteristici necesită hardware suplimentar. Dacă optezi pentru această variantă de instalare a Windows 11, verifică cerințele de upgrade la Windows 11.
Instalarea suportului Windows 11 pe un computer care nu îndeplinește cerințele minime de sistem Windows 11 nu este recomandată și poate duce la probleme de compatibilitate. Dacă vei continua instalarea Windows 11 pe un computer care nu îndeplinește cerințele, acel computer nu va mai fi acceptat și nu va avea dreptul să primească actualizări. Mai mult, deteriorările PC-ului din cauza lipsei de compatibilitate nu sunt acoperite de garanția producătorului.
SFAT: Înainte de a instala Windows 11, este o idee bună să îți salvezi datele și să faci o copie de rezervă înainte de a începe. Dacă ai folosit Instrumentul de creare „Media Creation Tool” pentru a descărca un fișier ISO pentru Windows 11, nu uita să-l inscripționezi pe un DVD.
3. Descarcă Windows 11 Disk Image (ISO)
Această opțiune este potrivită dacă dorești să creezi un suport de instalare bootabil (unitate flash USB, DVD) sau o mașină virtuală (fișier .ISO) pentru a instala Windows 11. Această descărcare este un „multi-edition ISO” care folosește cheia de produs pentru a debloca noua versiune Windows.
WINDOWS 11 PENTRU BUSINESS
Businessurile și organizațiile vor putea trece la noua versiune Windows 11 pentru întreprinderi. Aceasta face parte din Microsoft 365 Enterprise, care oferă aplicații de productivitate și colaborare, gestionarea dispozitivelor și servicii de securitate.
Dacă dorești să afli informații suplimentare despre noul Windows 11, completează formularul de mai jos.
Echipa noastră te va contacta în cel mai scurt timp.
- SEO poisoning: pericolul invizibil din rezultatele motoarelor de căutare - 18 noiembrie 2024
- Microsoft 365 Copilot, acum disponibil în limba română - 14 noiembrie 2024
- Pericolele nevăzute ale dispozitivelor smart: sfaturi esențiale de securitate împotriva hackerilor - 5 noiembrie 2024