Sfârșitul suportului pentru Windows 10: când, ce înseamnă și cum să faci tranziția la Windows 11
Începând cu 14 octombrie 2025, Microsoft va înceta oficial suportul pentru Windows 10, marcând finalul unei ere în istoria sistemelor de operare. Află ce trebuie să facă firmele și utilizatorii obișnuiți pentru a rămâne în siguranță și pentru a profita de tehnologiile moderne.
Acest moment este o schimbare importantă pentru utilizatori și companii/organizații, care trebuie să se adapteze și să își modernizeze infrastructura IT pentru a beneficia de cele mai recente inovații în materie de securitate, performanță și productivitate. Windows 10, lansat oficial pe 29 iulie 2015, a fost un punct de referință în evoluția sistemelor de operare, oferind timp de un deceniu actualizări constante și un echilibru între performanță și compatibilitate.
Ce înseamnă ”end of support” pentru Windows 10?
După 14 octombrie 2025, dispozitivele care rulează Windows 10 nu vor mai primi remedieri pentru probleme cunoscute, actualizări pentru fusuri orare, suport tehnic sau actualizări lunare de securitate și previzualizare care oferă protecție împotriva celor mai recente amenințări de securitate.
Sfârșitul suportului tehnic implică faptul că Microsoft nu va mai furniza:
- Actualizări de securitate esențiale pentru protecția împotriva amenințărilor cibernetice.
- Suport tehnic oficial, inclusiv pentru depanare sau integrare.
- Actualizări de caracteristici și îmbunătățiri, ceea ce înseamnă că sistemul de operare nu va mai evolua pentru a ține pasul cu noile tehnologii.
Deși Windows 10 va continua să funcționeze după această dată, lipsa actualizărilor îl va face vulnerabil la atacuri cibernetice și incompatibil cu software-ul de ultimă generație.
De ce să faci trecerea la Windows 11?
Windows 11 este construit pentru a răspunde cerințelor moderne ale utilizatorilor, combinând designul intuitiv cu funcționalități avansate de securitate și productivitate. Iată principalele motive pentru a face upgrade:
- Securitate avansată: Protecție împotriva amenințărilor cibernetice cu tehnologii integrate precum TPM 2.0.
- Productivitate îmbunătățită: Funcții noi pentru multitasking, colaborare și management eficient al timpului.
- Compatibilitate viitoare: Pregătit să integreze noile tehnologii, inclusiv AI și servicii cloud.
Pentru mai multe informații despre procesul de migrare, One-IT, partener Microsoft, este alături de tine pentru consultanță personalizată și soluții IT adaptate nevoilor tale.
Contactează-ne la adresa contact@one-it.ro sau completează un formular de solicitare, iar noi vom reveni în cel mai scurt timp.