Locul 1 pentru One-IT în Topul Firmelor din Maramureș la categoria: Comerț cu calculatoare, echipamente și software IT, susținând soluțiile de digitalizare oferite

Locul 1

În 28 octombrie 2022, One-IT a obținut, pentru a zecea oară, locul 1 în „TOPUL FIRMELOR MARAMUREȘENE” la categoria Comerț cu calculatoare, echipamente și software IT. Această reconfirmare a performanței este un motiv în plus pentru a continua să oferim profesionalism, implicare și calitate a soluțiilor de digitalizare firmelor românești.

Premierea a avut loc la Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în cadrul competiției „Topul Firmelor Maramureșene” (ediția a XXIX-a), care susține an de an performanța și continuitatea în mediul de business pentru dezvoltarea economiei județului prin afaceri de succes, aducând totodată și creșterea calității vieții.

În cei peste 18 ani de activitate, echipa One-IT a reușit să se perfecționeze și, cu respect și grijă față de client, ne bucurăm că tot mai mulți clienți din întreaga țară optează pentru soluțiile livrate de One-IT.

Susținem că digitalizarea schimbă radical mediul social și de business prin tehnologiile IT potrivite. Tocmai de aceea, parteneriatele cu lideri din domeniul IT, ne ajută să furnizăm astfel de soluții fiabile, testate cu succes și care aduc un plus de valoare clienților.

 

Iată câteva dintre soluțiile de digitalizare preferate de tot mai mulți clienți One-IT din România:

🔹 Echipamente IT și softuri de productivitate: laptopuri, PC, servere, softuri de productivitate (ERP, CRM, editare, colaborare în cloud, grafică etc.)

🔹 Securitate IT: antivirus, VPN, firewall etc.

🔹 Infrastructură IT: echipamente de rețea LAN și Wi-Fi, rețelistică completă

🔹 Managementul documentelor: imprimante, scannere, dispozitive semnătură electronică, arhivare electronică

🔹 Stocare și protecție a datelor: echipamente de stocare, backup – NAS-uri, disaster recovery

🔹 Continuitate în business: UPS-uri, softuri de monitorizare energie

🔹 Comunicare la distanță: soluții de videoconferință, networking, platforme în cloud

🔹 Automatizare a proceselor: roboți software inteligenți

Acest premiu aduce o recunoaștere a muncii fiecărui membru al echipei One-IT, a celor peste 30 de parteneriate durabile pe care le-am construit, dar și a frumoasei colaborări pe care am creat-o de-a lungul anilor cu clienții One-IT. Aceștia sunt cei pe care dorim să îi surprindem mereu cu dedicare în fața nevoilor lor, cu dorința constantă de a le aduce valoare și utilitate prin implementarea echipamentelor și soluțiilor IT care pot într-adevăr să le transforme și să le îmbunătățească viața și activitatea.

Cu recunoștință, Nicolae Onțiu, CEO & Fondator One-IT, a declarat: „Cu mare bucurie, primim pentru a zecea oară locul 1 în Topul firmelor maramureșene. Mă simt onorat și, în numele întregii echipe One-IT, doresc să mulțumesc tuturor celor care în toți acești ani ne-au oferit oportunitatea de a evolua și de ajunge la un prag în care să putem susține în mod real dezvoltarea businessurilor prin intermediul tehnologiei de vârf. Mulțumesc partenerilor și colaboratorilor pentru deschiderea și profesionalismul unor parteneriate valoroase și, nu în ultimul rând, clienților One-IT pentru încrederea în puterea echipei și în soluțiile pe care le oferim în mod constant.”

Mulțumim tuturor clienților, partenerilor și colaboratorilor pentru încrederea pe care ne-o acordă și ne motivează să ridicăm ștacheta tot mai sus, construind legături neprețuite cu fiecare în parte.

 

One-IT. Mai mult decât un expert, un prieten!

Locul 1

Alege Windows 11 Pro original pentru securitatea companiei tale

Windows 11 Pro

Dispozitivele din companie au nevoie de Windows 11 Pro, sistemul de operare pe care te poți baza chiar și în zilele cele mai intense la birou. Bucură-te de securitate cu Windows 11 OEM pentru afacerea ta!

Alege întotdeauna software original

Fă upgrade la cel mai recent sistem de operare – Windows 11 OEM. Ajută-ți angajații să rămână concentrați, organizați și să lucreze în siguranță.

 

One-IT, în calitate de partener oficial Microsoft, îți oferă sisteme de operare și soluții Microsoft originale.

Pentru detalii și oferte la sistemul de operare Windows 11 Pro, completează următorul formular, iar echipa noastră te va contacta în cel mai scurt timp.  

work

5 motive pentru care să alegi Windows 11 Pro original

1️⃣ Securitate completă, continuă și încorporată.

2️⃣ Actualizări gratuite pentru durata de viață a dispozitivului.

3️⃣ Cele mai noi și mai bune funcții.

4️⃣ Suport suplimentar atunci când ai nevoie de el.

5️⃣ PC-ul tău este mai rapid, mai sigur și mai fiabil.

 

Află riscurile la care te expui atunci când cumperi din surse care nu sunt de încredere.

WINDOWS NEORIGINAL

FURT DE IDENTITATE, ALE DATELOR CARDULUI SAU DATELOR COMPANIEI

Persoane neautorizate pot obține acces la datele tale personale și financiare, lucru care poate genera pierderi pentru tine sau pentru companie.

PIERDERI DE DATE

Poți pierde date importante, precum fișiere personale, date de firmă sau alte informații valoroase. Breșele de securitate îți pot afecta reputația.

MALWARE

Software-ul fără licență poate conține viruși și este mai vulnerabil la atacuri cibernetice.

LIPSA ACTUALIZĂRILOR ȘI A SUPORTULUI TEHNIC

Dacă alegi un software neoriginal nu vei beneficia de actualizări de securitate și funcționalități noi, și nici de suport tehnic gratuit din partea Microsoft.

 

WINDOWS ORIGINAL

PROTECȚIA IDENTITĂȚII ȘI A DATELOR. CRIPTARE

Protecția identității, a datelor și criptare cu Windows Hello, Bitlocker și Credential Guard.

Aceste funcționalități te protejează împotriva riscurilor potențiale de pierderi de date, fișiere sau informații de business importante și contribuie la prevenirea pagubelor financiare.

PREVENIREA ATACURILOR CIBERNETICE

Detectarea breșelor de securitate cu Windows Defender Advanced Threat Protection

ACTUALIZĂRI GRATUITE ȘI SUPORT TEHNIC

Dacă alegi un software original, beneficiezi garantat de actualizări de securitatate și funcționalități noi, dar și de suport tehnic gratuit din partea Microsoft.

Recomandare One-IT pentru companiile competitive, ce-și doresc un plus de productivitate, continuitate și eficiență a taskurilor pe dispozitivele din business:

Windows 11 Pro

Licență OEM Microsoft Windows 11 Professional, 64 bit English

 

  Abonare – Newsletter Promoții

Cel mai eficient backup în firmă – Zdrobește amenințările digitale de Halloween!

backup

De Halloween, circulă forțe întunecate în spațiul cibernetic. Pentru a nu-ți pierde datele digitale, echipează-te cu cele mai bune arme de backup pentru a trece cu bine peste noaptea de Halloween! Vezi mai jos ce poți utiliza!

Dacă ne gândim că toate dispozitivele tale au conexiune la internet, iar datele pe care le folosești circulă nestingherite, ai nevoie de o plasă de protecție cu care poți alunga monștrii cibernetici din start. Cum? Dacă nu ai deja, implementează o soluție de backup – un soft de salvare automată a datelor și suporturi de stocare diferite pe care stochezi copii de rezervă. Nu uita de regula 3-2-1 de backup. Dacă nu o faci, vei primi bomboane pline cu viruși și care îți pot fura datele importante.

Soluții de stocare, de backup și de recuperare a datelor, chiar și de Halloween

Pentru că nu dorim să fii luat pe nepregătite, One-IT, în calitate de integrator de soluții IT și furnizor de echipamente și soluții IT personalizate, îți pune la dispoziție soluții de stocare, de backup și de recuperare a datelor, chiar și de Halloween.

Tot ce trebuie să faci este să ne contactezi și noi ne ocupăm de tot ce ai nevoie pentru un backup puternic în firmă!

Alege AICI dintr-o gamă largă de NAS-uri și Hard Disk-uri dedicate pentru organizarea, stocarea și securizarea datelor împotriva celor mai înfricoșătoare atacuri cibernetice! ➡️ DESCOPERĂ OFERTE ONE-IT LA NAS-URI ȘI HDD-URI DEDICATE! Read More »

Sesiunea de depuneri Start-Up Nation 2022 s-a încheiat – 15319 de firme start-up-uri în așteptarea rezultatelor și lista finală

Rezultate Start-Up Nation lista firme

Update 06-septembrie-2022 cu LISTA FINALĂ: 

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului face publică lista aplicanților înscriși în cadrul Pilonului 1 Start-Up Nation România, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute la finanțare! Această primă evaluare este realizată automat de către aplicația electronică granturi.imm.gov.ro, pe baza documentelor încărcate de către solicitanțiLista poate fi descărcată de aici (click)!

Momentan se poate observa că bugetul alocat a acoperit 6517 de dosare, iar departajarea s-a făcut la 90 puncte și începând de la 89.58 % – procent investiții în echipamente tehnologice.

Ministerul anunță:

Cea de-a doua etapă de evaluare constă în analizarea informațiilor transmise de către aplicanți prin intermediul formularelor de înscriere. Astfel, în vederea admiterii cererilor de finanțare, echipa tehnică a ministerului și personalul din cadrul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului vor verifica completarea tuturor câmpurilor de către solicitanți, eligibilitatea codului CAEN Rev 2, inclusiv legăturile activelor achiziționate cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN pentru care se solicită finanțare, precum și încadrarea în categoria IMM și declarațiile asumate.

În funcție de rezultatele celei de-a doua etape de evaluare, aplicanții vor primi fie decizie privind acceparea de principiu la finanțare, fie decizie privind respingerea la finanțare. Există și posibilitatea solicitării de clarificări suplimentare. În acest sens, aplicanții au obligația de a urmări permanent contul de pe platforma granturi.imm.gov.ro și informațiile postate pe site-ul ministerului pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale. 

Totodată, subliniem că vor fi eligibile doar cheltuielile efectuate din contul de grant, special deschis de către beneficiar pentru implementarea proiectului, ulterior alocării grantului și depunerii cofinanțării, și care respectă lista de cheltuieli impusă de legislație.

Sursa info: http://turism.gov.ro/web/2022/09/06/lista-aplicantilor-inscrisi-in-cadrul-pilonului-1-start-up-nation-romania-in-ordinea-descrescatoare-a-punctajelor-obtinute/

Sesiunea de înscriere a cererilor de finanțare pe Start-Up Nation 2022 s-a încheiat în 1 septembrie, ora 20:00 – 15319 de firme start-up-uri așteaptă acum rezultatele și lista finală de aprobări.   

Antreprenorii care au dorit să obțină finanțare de până la 200.000 de lei pentru start-up-uri au avut la dispoziție 30 de zile pentru a-și depune cererile de finanțare. Astfel, în perioada 19 iulie – 01 septembrie 2022, a fost deschis apelul pentru înscrierea proiectelor. Cu toate că se preconiza prelungirea perioadei de înscriere pentru Pilonul I și II, în urma numărului final de aplicanți, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a anunțat prelungirea sesiunii de aplicare cu încă 30 de zile doar pentru Pilonul II – Diaspora. Românii din Diaspora pot depune cererile de finanțare online, până la data de 03.10.2022, ora 20:00, pe IMM Recover.

„Ținând cont de solicitările de a prelungi perioada de înscrieri la Pilonul II – Start-Up Nation Diaspora, venite din partea mediului de afaceri, și pentru a veni în sprijinul unui număr cât mai mare de întreprinderi înființate de cetățenii români din Diaspora, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a decis prelungirea perioadei de înscrieri în cadrul Pilonului II al schemei până la data de 03.10.2022, ora 20:00”, a transmis Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Bilanțul final la închiderea sesiunii de înscriere Start-Up Nation 2022

La închiderea sesiunii de înscriere, bilanțul arată:

  • 15319 de cereri depuse pe platforma IMM RECOVER pentru Pilonul I România
  • 721 de cereri depuse pe platforma IMM RECOVER pentru Pilonul II Diaspora – aici depunerile s-au prelungit.

În fiecare proiect a fost obligatoriu Pachetul Digital – vezi aici o selecție a celor mai cerute pachete digitale la One-ITLink

Lista finală poate fi consultată pe site-ul IMM Recover: https://granturi.imm.gov.ro/#/transparency/sun

Un criteriu important de departajare, ce poate cântări greu la evaluarea cererilor de finanțare depuse, este ponderea investițiilor în echipamente tehnologice (inclusiv echipamente IT) mai mult de 60% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere.

Read More »

Despre Pachetul Digital obligatoriu în programul Start-Up Nation 2022 / Femeia Antreprenor

Pachetul digital

Update: avem oferte PACHET DIGITAL cu Ofertare instant direct pe e-mail, vezi aici: link

Lansarea Start-Up Nation 2022 și Femeia Antreprenor aduce noi oportunități de digitalizare. Pentru a-ți spori șansele de aprobare a proiectului, află mai jos noutățile despre pachetul digital obligatoriu și cum îți poți dezvolta start-up-ul cu finanțări nerambursabile.

CE DESCOPERI ÎN ACEST ARTICOL:
✅ Ce este pachetul digital și ce conține?
✅ Exemple de pachete digitale pentru firmele noi
✅ Sesiune dedicată noutăților Start-Up Nation 2022


Pentru detalii despre voucherul de digitalizare sau ofertă dedicată la pachetul digital, completează formularul de solicitare, iar echipa noastră te va contacta:

Pachetul digital

În contextul în care România se află pe ultimul loc la competitivitate digitală (conform ediției din 2021 a Indicelui economiei și societății digitale DESI), Start-Up Nation, lansat în 19 iulie 2022, dorește să stimuleze procesul de digitalizare în mediul de afaceri pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Ce este pachetul digital?

Ediția din acest an a Start-Up Nation a introdus în premieră pachetul digital (voucher de digitalizare), ce reprezintă o cheltuială obligatorie în cadrul programului sub sancțiunea respingerii de la finanțare și este în valoare minimă de 25.000 de lei.

Important: Valoarea minimă pentru pachetul digital este de 25.000 de lei cu TVA inclus pentru firmele neplătitoare de TVA și 25.000 de lei + TVA pentru firmele plătitoare de TVA. 

În Procedura de implementare a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – ROMANIA” se menționează:
„În sensul prezentei măsuri se consideră că: valoarea decontată este alcătuită din valoarea totală fără TVA și TVA nedeductibil. În cazul în care TVA devine deductibil sau furnizorul este neplătitor de TVA, valoarea decontată este valoarea totală fără TVA”.

Ce conține pachetul digital?

Poate conține una sau mai multe dintre următoarele:
🔹 echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă / copiator/ multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, telefoane smart, tablete;
🔹 soft/softuri și licențe necesare desfășurării activității;
🔹 site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli de înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line;
🔹 semnătură electronică.

* Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.

One-IT are pregătite pachetele pentru voucherul digital.
Aici poți cere oferta cu cele mai bune șanse de departajare pentru echipamente IT:

Pachetul digital Read More »

Recomandări urgente de securitate digitală – războiul ajunge și în online

securitate

Odată cu războiul din Ucraina atacurile digitale s-au înmulțit foarte tare. Pentru a fi în siguranță, ține cont de câteva recomandări care trebuie urgent revizuite și puse în aplicare, atât de organizații (ținta principală), cât și de utilizatorii obișnuiți.

Pentru că spațiul digital joacă un rol esențial pentru toate statele, va fi (cel mai probabil) și acesta una dintre țintele principale de atac. Iată câteva sfaturi de care să ții cont pentru a nu fi victima hackerilor în viitorul foarte apropiat.

1. Atenție la informațiile pe care le primești și la ce dai click

Pentru că factorul uman este considerată veriga cea mai slabă, angajații sunt cei mai susceptibili atacurilor digitale. Iar atunci când nu dispun de cunoștințe, echipamente și soluții de securitate dedicate, îți pot supune afacerea unor pierderi majore. De aceea, cel mai important aspect este prevenția și câteva bune practici simple, dar care te pot scuti de anumite atacuri extrem de periculoase.

✅ Fii atent dacă primești mesaje prin care ți se solicită date sensibile (date despre contul bancar, parole etc.). În mod normal, acest tip de informații nu ți se cer prin e-mail.

✅ Citește conținutul e-mailului și verifică eventuale greșeli de exprimare.

✅ Compară adresa expeditorului cu cea din corespondențele anterioare sau verifică dacă este adresa oficială a instituției sau companiei în numele căreia este primit e-mailul.

✅ Nu răspunde la mesajele dubioase. În schimb, dacă este cazul, poți transmite instituției de la care așteptai o comunicare (pe e-mailul oficial și nu pe cel primit).

✅ Nu deschide linkuri și nu descărca atașamente suspecte.

Mai multe informații și recomandări, găsești AICI.

2. Protejează informațiile personale de identificare digitală

Informațiile personale de identificare sunt: numele, numărul de telefon, detaliile locației, e-mailul, adresa IP și alte informații de identitate digitală. Acestea pot reprezenta un risc imens de confidențialitate și pot fi utilizate de atacatori pentru a identifica o persoană, o companie și locația sa.

Poți proteja aceste PII-uri (Personally Identifiable Information) prin:

✅ Securizarea ISP-ului (Internet Service Provider) – prin configurarea unui VPN (Virtual Private Network), protejarea datelor prin aplicații sau site-uri criptate, fie prin utilizarea unui ISP nou;

✅ Criptarea traficului de date – utilizează o soluție VPN;

Conexiunea prin VPN este indicată deoarece aduce un grad mare de protecție digitală, criptând traficul care intră în rețeaua de internet (pentru ca surse exterioare să nu poată vedea ceea ce faci pe internet) și blocând accesul traficului malițios.

✅ Folosirea autentificării cu doi factori (2FA) – software de identificare a identității și construiește o parolă puternică;

✅ Ștergerea vechilor informații de identificare care nu mai sunt utilizate;

✅ Verificarea setărilor de confidențialitate pentru rețelele de socializare. Mai mult, nu publica informații personale pe site-uri sau rețele publice;

✅ Folosirea sistemelor pentru securizarea tranzacțiilor online >> Mai multe sfaturi găsești AICI.

Utilizează serviciul opțional de alertă oferit de către bancă (alerte trimise prin SMS și e-mail) deoarece ajută la detecția rapidă a activităților suspecte legate de utilizarea ilegală a contului/cardului bancar. De ajutor este sistemul antifraudă 3D-Secure, dezvoltat de Visa și MasterCard, prin care se solicită o parolă la fiecare plată online. O altă modalitate de protejare a tranzacțiilor este opțiunea de autentificare la fiecare tranzacție, opțiune care nu necesită instalarea unei aplicații și nu îngreunează navigarea online.

3. Instalează sau actualizează antivirusul și firewall-ul

➡️ Antivirusul detectează și elimină viruși (ransomware, spyware, troian, botnet etc.).

➡️ Firewall-ul protejează împotriva traficului de rețea nedorit, programe malițioase care încearcă să obțină acces la PC sau rețeaua de internet.

4. Fă backup la toate datele companiei

În cazul unui atac cibernetic, datele pot fi criptate sau șterse de hackeri. Prin stocarea datelor în mai multe locații offline, asiguri protecția sau posibilitatea recuperării datelor pentru a nu-ți periclita activitatea. Nu uita să actualizezi software-ul de backup (în cazul în care ai făcut backup în cloud – nu stoca aici date financiare/personale sau parole sensibile).

Ține cont de Regula de backup 3-2-1: păstrează cel puțin 3 copii ale datelor: stochează 2 copii de rezervă pe diferite medii de stocare, cu 1 dintre ele amplasată în afara locației. Read More »

Microsoft majorează prețurile la Microsoft 365, pentru prima dată în zece ani

Microsoft 365

Microsoft majorează prețurile la pachetul Microsoft 365 începând cu 1 martie 2022, pentru prima dată în cei peste 10 ani de la lansarea pachetului de software. Creșterea de preț se aplică utilizatorilor business. Vezi detaliile!

 

Microsoft a anunțat scumpirea prețurilor de la 1 martie, pentru prima oară într-un deceniu. Este vorba despre pachetul software Microsoft 365, folosit de utilizatorii din lumea întreagă pentru comunicare și colaborare, securitate, AI și automatizare, precum și pentru capabilitățile de audioconferință.

Conform anunțului publicat de Microsoft: „Acest preț actualizat reflectă valoarea crescută pe care am oferit-o clienților noștri în ultimii 10 ani”.

Cine va avea Microsoft 365 cu preț majorat?

În data de 1 martie 2022, actualizarea listei de prețuri va fi aplicată pachetelor: Microsoft 365 Business Basic, Microsoft 365 Business Premium, Office 365 E1, Office 365 E3, Office 365 E5 și Microsoft 365 E3. Scumpirile vor afecta doar clienții corporate, pachetele fiind destinate utilizatorilor business, indiferent de nivelul afacerii.

Pentru informații suplimentare despre noua politică de prețuri și adaptarea costurilor IT, completează formularul de solicitare de mai jos, iar echipa noastră te va contacta în cel mai scurt timp. De asemenea, poți solicita o discuție cu un consultant One-IT pentru detalii despre reînnoirea licențelor la cele mai avantajoase prețuri.

 

Microsoft 365  

Un element esențial este faptul că nu există modificări ale prețurilor pentru produsele educaționale și de consum în acest moment. Aceste creșteri se vor aplica la nivel global cu ajustări ale pieței locale pentru anumite regiuni. Nu există modificări ale prețurilor pentru produsele educaționale și de consum în acest moment. Read More »

    • 1

    • 2

    1/2

    Formular SOLICITARE


    This site is protected by reCAPTCHA and Google Privacy Policy and ToS apply.

    Înscriere Newsletter promoții IT