S-au publicat propunerile privind acordarea de granturi pentru IMM-uri

granturi IMM

Ținând cont de faptul că în această perioadă dificilă, IMM-urile au fost puternic afectate, sunt necesare măsuri de sprijin pentru deblocarea și restartarea activităților economice. În acest context, Ministerul Fondurilor Europene a publicat Proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile.

 

OUG prevede deschiderea a trei scheme de finanțare pentru IMM-uri și PFA-uri: Read More »

Programul de finanțare nerambursabilă Start-Up Nation 2020 devine STAR-TECH INNOVATION și lista de fonduri promise pentru IMM

Star-Tech Innovation finantareÎncepând cu anul 2020, programul Start-Up Nation își schimbă numele în Star-Tech Innovation și își crește bugetul față de alocarea din Legea bugetului de stat pe anul 2020.

Se vor acorda fonduri nerambursabile de până la 42.000 de euro, această sumă este ca și până acum, dar pentru un număr de 7.000 de firme, în loc de 5.000 câte intrau inițial în bugetul pe anul 2020 (credite de angajament).

Ministerul Economiei, prin reprezentanții secretarii de stat Liviu Rogojinaru, Daniela Nicolescu și secretarul de stat în MEEMA Emil-Răzvan Pîrjol au avut în 1 iulie 2020 o nouă rundă de consultări cu reprezentanții mediului de afaceri pe tema accesării schemelor de sprijin pentru companiile afectate de criza provocată de pandemia de coronavirus. Discuțiile s-au axat pe stabilirea condițiilor de eligibilitate pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru repornirea activității IMM-urilor, capital de lucru și investiții. Reprezentanții mediului de afaceri au transmis propuneri pentru acordarea acestor fonduri, care vor fi analizate în cadrul consultărilor în derulare dintre Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Fondurilor Europene şi Comisia Europeană.

Pe lângă finanțarea STAR-TECH INNOVATION, guvernul promite si alte finanțări, iar multe dintre ele sunt axate pe tehnologizare și digitalizare.

Lista de fonduri promise de Guvern pentru IMM:

  1. Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor. Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Cheltuieli: echipamente IT, automatizarea echipamentelor industriale, automatizarea fluxurilor tehnologice; Buget: 150 mil. euro.
  2. Finanțarea programelor de educație digitală a angajaților pentru IMM-uri. Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Buget: 30 mil. euro
  3. Finanțarea depozitelor de comercializare a produselor agricole. Obiectiv: construcția a 8 depozite regionale cu temperatură controlată pentru depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și comercializarea produselor agricole locale. Valoarea investiției: 120 mil. euro.
  4. Granturi pentru achiziția de echipamente pentru irigații. Achiziția de kit-uri pentru irigații – 6000 euro/beneficiar. Buget: 48 mil. euro.
  5. Granturi de finanțare pentru antreprenoriat rural. Obiectiv: sprijinirea directă a activităților de procesare și de distribuție a produselor agricole obținute de micii producători; Valoare grant:40.000 euro/2 locuri de muncă create până la 100.000 euro/5 locuri de muncă create; Buget: 200 mil. euro.
  6. Instalarea tinerilor fermieri cu teren agricol concesionat de la stat. Bugetul estimativ este de 42 milioane euro (20 milioane euro alocare distinctă pentru tinerii din afara granițelor în scopul reîntoarcerii în țară a celor cu experiență și formare în domeniul agricol). Pentru prima dată, beneficiarii pot accesa facilitatea concesionării de terenuri cu destinație agricolă, libere de contract cu suprafață de maxim 50 de ha, aparținând domeniului public sau privat al statului.
  7. Sprijin pentru program flexibil de muncă (kurzarbeit). Guvernul va asigura plata unei indemnizații în valoare de 75% din diferența dintre salariul brut al unui angajat prevăzut în contractul individual de muncă dinaintea reducerii programului și salariul brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii progamului de lucru. Măsura se aplică companiilor a căror cifră de afaceri a scăzut cu cel puțin 10% comparativ cu luna similară a anului anterior. Finanțarea acestei măsuri se va acoperi prin Programul SURE.
  8. Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani și a românilor întorși din străinătate. Se acordă un sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului dar nu mai mult de 2500 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă: Tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani; Persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență; Cetățeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatori străini, din motive neimputabile lor.
  9. Locuri de muncă pentru tineri. Valoarea granturilor acordate pentru acțiuni antreprenoriale: 25.000 euro pentru susținerea locurilor de muncă destinate tinerilor. Buget: 300 mil. euro.
  10. Stimularea desfășurării muncii în regim de telemuncă. Acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă.
  11. Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi. Valoare grant: 2000 Euro/SRL fără salariați; Toate domeniile; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, chirii, utillități; Număr beneficiari: 50.000; Buget: 100 mil. euro.
  12. Schema de ajutor pentru activități de comerț și servicii afectate de Covid-19. Finanțarea chiriilor pentru perioada în care desfășuararea activității comerciale sau a serviciilor prestate a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă: valoarea chiriei/beneficiar/lună, pentru o perioadă de 3 luni. Buget: 160 mil. lei.
  13. Capital de lucru pentru repornirea activităților economice pentru IMM-uri. Valoare grant: max. 125.000 Euro; Domenii: HoReCa, turism, transporturi, evenimente; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, echipamente; Buget: 350 mil. euro.
  14. Granturi pentru investiții și pentru reconversia economică a IMM-urilor. Valoare grant: 50.000 – 200.000 Euro; Domenii: Industria sanitară, farmaceutică, alimentară, auto, IT, energie, construcții, transport, turism, confecții; Cheltuieli: producție, achiziția de echipamente, utilaje, tehnologii; Buget: 550 mil. euro.
  15. Star-Tech Innovation (Noul program transformat din Start – UP Nation). Obiectivul schemei este finanțarea start-up-urilor inovative prin granturi de o valoare estimată la 42.000 euro. Beneficiari: aproximativ 7000 de noi IMM-uri.

 Planul Național de Investiții și Relansare Economică, prezentarea Guvernului României – Iulie 2020:

sursa info: http://www.imm.gov.ro

StartUP Nation – oferte Echipamente și Soluții IT pentru AFACEREA TA

Echipamente și Soluții IT tehnologice pentru AFACEREA TA!

Pentru a veni in sprijinul clientilor nostri care aplica sau au aplicat pe programul de finantare START UP  NATION lansam o pagina web dedicata in care se pot completa cererile clientilor pentru diferite Echipamente sau Solutii IT.

Specialistii de la One-IT te ajuta sa obtii cele mai bune echipamente si soft-uri IT necesare pentru ideea ta de afacere cu fonduri nerambursabile!

Pagina poate fi accesata aici: https://www.one-it.ro/startup-nation/

StartUP-Nation

Despre One-IT:  Furnizor de Echipamente IT si Soluții IT personalizate in cadrul programului StartUp-Nation 2017-2018-2019

Furnizam produse si echipamente IT de inalta performanta si fiabilitate, de la branduri IT de renume: Apple, Dell, HP, Lenovo, Acer, Asus, Toshiba, Synology, Xerox, Fujitsu, Nikon, Canon, etc.

Categoriile de produse comercializate sunt:

  • Laptopuri si PC-uri;
  • Servere si storage;
  • TV-uri si produse Multimedia;
  • Echipamente foto-video;
  • Sisteme de printing – Multifuncționale, imprimante;
  • Licențe software (Windows, Office, Adobe, AutoCAD, CorelDRAW etc.).

 

StartUP-Nation

 

 

Start-up Nation – sfaturi și etape după ce proiectul tău fost declarat admis [ Semnarea acordurilor de finanțare – inclus lista de documente și adrese agenții OTIMMC ]

Start-up Nation documente

Prezentăm în acest articol documentele necesare de pregătit după ce proiectul tău Start-up Nation  fost declarat admis, acestea sunt necesare pentru Semnarea acordurilor de finanțare.

Pentru a asigura rapiditate în semnarea și înmânarea acordurilor de finanțare, pe baza cărora beneficiarii pot demara implementarea planului de afaceri, îi rugăm pe toți aplicanții admiși, care se regăsesc în lista publicată pe site-ul ministerului, să pregătească următoarele documente:

1. Cererea tip de acord de principiu pentru finanţare (Anexa 3), semnată de reprezentantul legal sau împuternicitul societăţii;

2. Certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor către bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru care au cod unic de înregistrare fiscală, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în original sau copie legalizată, eliberate de către organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, în termen de valabilitate la data semnării acordului;

3. Certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor către bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru (indiferent dacă au sau nu cod unic de înregistrare fiscală), în original sau în copie legalizată, eliberate de către organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, în termen de valabilitate la data semnării acordului. În cazul în care firma nu este înregistrată ca fiind plătitoare în cadrul administraţiei respective, se solicită o adeverinţă;

4. Documentul emis de către ONRC din care să rezulte că întreprinderile beneficiare sunt întreprinderi nou înființate de către persoane fizice care nu au sau nu au avut calitatea de acționar sau asociat într-o altă întreprindere mică sau mijlocie care desfășoară sau a desfășurat aceeași activitate autorizată (cod CAEN) pe care aplică în cadrul programului în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii până la deschiderea sesiunii de înscriere și documentul emis de către ONRC din care să rezulte dacă acționarii/ asociații solicitantului au avut/nu au avut calitatea de administrator sau asociat unic într-o societate comercială care a fost declarată în insolvență sau faliment în ultimii 5 ani (2013, 2014, 2015, 2016, 2017).

ATENȚIE! La ONRC se va solicita documentul emis pentru programul Start-Up Nation!

Pe măsură ce vom primi și alte informații vă ținem la curent cu noutățile legat de finanțări pentru echipamente IT.  Publicăm pe pagina de facebook: fb.com/oneit noutățile frecvent – să bifați  “Vezi mai întâi” ca să primiți postările noastre:

anunt

 

Lista agenții OTIMMC și Judeţe arondate (adresă, telefon, email):

Agenții pentru IMM, Atragere de investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE)

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE PLOIESTI 
     AIMMAIPE  PLOIEŞTI

    Argeş
    Călăraşi
    Dâmboviţa
    Giurgiu
    Ialomiţa
    Prahova
    Teleorman

    Bd. Republicii, nr. 12, Bl. 33, B1 – B2, Ploieşti, C.P. 100066 0244-522.085 tel.

    0244-544.054 fax

     

    agentia.ploiesti@imm.gov.ro

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE TARGU MURES 
    AIMMAIPE   TÂRGU MUREŞ

    Alba
    Harghita
    Mureş

    Str. Cuza Voda, nr. 22, Târgu Mureş, C.P. 540027

     

    0265-311.660 tel.

    0265-260.818 fax

    agentia.targumures@imm.gov.ro

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE TIMISOARA 
    AIMMAIPE  TIMIŞOARA

    Arad
    Caraş-Severin
    Hunedoara
    Timiş

    Bd. Eroilor de la Tisa, nr. 22, Timişoara, C.P. 300575

     

    0256-292.739 tel.

    0256-292.767 fax

     

    agentia.timisoara@imm.gov.ro

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE CRAIOVA 
    AIMMAIPE  CRAIOVA

    Dolj
    Gorj
    Mehedinţi
    Olt
    Vâlcea

    Str. Ştefan cel Mare nr. 12, et. 3, Craiova, C.P. 200130

     

    0251-510.785 tel./fax

     

    agentia.craiova@imm.gov.ro

     

     

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE CONSTANTA 
    AIMMAIPE  CONSTANŢA

    Brăila
    Buzău
    Constanţa
    Galaţi
    Tulcea
    Vrancea

    Bd. Tomis, nr. 79-81, et. 3,  Constanţa, C.P. 900669

     

    0241-661.253 tel.

    0241-661.254 fax

     

    agentia.constanta@imm.gov.ro

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE IASI 
    AIMMAIPE  IAŞI

    Bacău
    Botoşani
    Iaşi
    Neamţ
    Suceava
    Vaslui

    Str. Doamna Elena, nr. 61A, et. 2, Iaşi, C.P.700398

     

    0232-261.101 tel./fax

    0232-240.213 tel.

     

    agentia.iasi@imm.gov.ro

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE CLUJ 
    AIMMAIPE  CLUJ-NAPOCA

    Bihor
    Bistriţa Năsăud
    Cluj
    Maramureş
    Satu Mare
    Sălaj

    Str. Horea, nr. 3, et. 3, Cluj-Napoca, C.P. 400174 0264-487.224 tel.

    0264-487.244 fax

    agentia.cluj@imm.gov.ro

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE BRASOV 
    AIMMAIPE  BRAŞOV

    Braşov
    Covasna
    Sibiu

    Str. Turnului, nr.5, Cladirea AJOFM, et. 1, Braşov, C.P. 500152 0268-548.018 tel.

    0268-548.017 fax

    agentia.brasov@imm.gov.ro

  • OFICIUL TERITORIAL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII ŞI COOPERAŢIE BUCUREȘTI
    AIMMAIPE  BUCURESTI

    Bucuresti

    Ilfov

    Str. Poterasi, nr. 11, sector 4, Bucuresti, C.P. 040263 0374-490.686 tel.

    0374-092.945 fax.

     

    agentia.bucuresti@imm.gov.ro

*Datele de contact prezentate mai sus sunt cele publicate de Agențiilor pentru IMM (AIMMAIPE) la data publicării/actualizării acestui articol.

Lista celor 10.000 de beneficiari care au fost admiși pentru finanțare în programul Start-up Nation 2018-2019

Startup Nation 2018

Marți, 6 August 2019, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat face publică lista finală a celor 10.000 de beneficiari care au fost admiși pentru finanțare în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-up Nation aferente anului 2018 cu desfășurare în anul 2019.

Citiți mai jos comunicatul de presă de pe site-ul Ministerului:

C O M U N I C A T   D E   P R E S Ă

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat face publică lista celor 10.000 de beneficiari care au fost admiși pentru finanțare în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-up Nation.

Start-up Nation continuă în parametrii stabiliți inițial – 10.000 de firme finanțate, iar rectificarea bugetară anunțată nu are impact asupra derulării programului.

Lista poate fi consultată aici: Read More »

Start-UP Nation – Ce înseamnă ADMIS în afara bugetului?

Start-up Nation RomaniaLămuriri expresia „admis în afara bugetului”

Pentru că la ultima publicare de rezultate a Start-UP Nation sunt foarte multe firme care au rezultatul „Admis în afara bugetului” publicăm acest articol în care explicăm ce înseamnă această exprimare.

Update ulterior: Ministrul Mediului de Afaceri, Ștefan Radu Oprea, a revenit cu o clarificare referitor la cei admiși până la RUE 10.000:  „A fost o greșeală de redactare. Cei de la numărul 10.000 încolo sunt admiși în afara bugetului. Primii 10.000 sunt fie admiși, fie respinși. Ulterior, cei de după numărul 10.000, în urma contestațiilor și retragerilor, vor putea fi chemați pentru încheierea contractului de finanțare”.

Imediat după soluționarea tuturor contestațiilor, toți aplicanții declarați admiși în limita bugetului in programul Start Up Nation, de la numărul RUE 8.646 până la epuizarea bugetului alocat programului, în valoare de 2 miliarde de lei, vor fi chemați la contractare.”  textul acesta este preluat de pe site-ul oficial Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat ( link )

Din promisiunile ministerului vor fi 10.000 proiecte. Din totalul proiectelor depuse au fost analizate 13,005 proiecte, ca să fie o listă mai mare dacă se retrage cineva sau cei care au fost declarați deja respinși nu depun contestație sau dacă o depun, aceasta nu este admisă.  Conform listei publicate avem în primele 10000 de proiecte: 7755 proiecte admise în buget, 1148 admise în afara bugetului, 2 cu renunțare și 1095 respinși; suma total aprobată pentru cei admiși este de 1 338 543 681 lei, ceea ce înseamnă că mai rămâne buget de aproximativ 662 000 000 lei care ar putea să acopere aproximativ 3300 de proiecte cu status „admis în afara bugetului”.

Decizia Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat  de a se opri momentan la 8646 proiecte admise posibil să fie și din alte motive, încă nu știm motivările reale, cert este că teoretic mai există buget, care se poate aloca pentru proiectele admise în afara bugetului.

Pe măsură ce vom primi și alte informații vă ținem la curent cu noutățile.  Publicăm pe pagina de facebook: fb.com/oneit noutățile frecvent – să bifați  „Vezi mai întâi” ca să primiți postările noastre:

anunt

 

 

Rezultate StartUp Nation – Lista aplicanților admiși și respinși la programul de finanțare

Startup Nation - Finantare Nerambursabila
Lista aplicanților admiși și respinși la programul de finanțare Start-UP Nation 2018 cu implementare în 2019.

Programul Start-Up Nation și-a ales aplicanții admiși la finanțare. Aceste firme vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de maximum 200.000 de lei. În planurile de afaceri depuse pentru aprobarea finanțării au fost punctate în plus achizițiile de echipamente tehnologice și IT.

Pentru programul Start-Up Nation s-au verificat planurile de afaceri și condițiile administrative și de eligibilitate, de la numărul RUE 1 la 13005.  Aplicanții declarați admiși în limita bugetului, sunt până la numărul RUE 8.646  în funcție de epuizarea bugetului alocat programului, în valoare de 2 miliarde de lei, vor Read More »