Întrebări și răspunsuri legate de DESI privind apelul „Digitalizarea IMM-urilor”

5/5 - (1 vote)

criterii DESI

Întrebări și răspunsuri legate de criteriile DESI privind apelul „Digitalizarea IMM-urilor” în cadrul sesiunii de prezentare a proiectului organizată de MIPE în luna mai 2023.

În cadrul sesiunii de prezentare a apelului de proiecte Digitalizarea IMM-urilor din luna mai 2023, au fost mai multe întrebări și observații importante pentru solicitanți. O parte dintre acestea au primit răspuns în cadrul evenimentului. Pentru o bună înțelegere, comunicare și transparență, MIPE a publicat în 17 mai 2023 toate întrebările adresate și răspunsurile aferente, grupate pe categorii distincte (Coduri CAEN, DESI, Tipuri de cheltuieli, Cereri de transfer, Condiții de eligibilitate). Astfel, răspunsurile la întrebările formulate în cadrul reuniunii legate de criteriile DESI, le puteți regăsi mai jos.

Nr. crt Întrebare  Răspuns
1 Dacă o firmă utilizează două sau mai multe rețele de socializare în urma implementării proiectului se consideră că îndeplinește 2 criterii DESI (criteriul 6 și 12)? Nu, se va lua în considerare un singur criteriu îndeplinit, în funcție de situația la care se găsea solicitantul la data depunerii proiectului, în concordanță cu prevederile ghidului specific și a Îndrumarului privind îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI) ca urmare a implementării proiectului de digitalizare (minim 6 DESI).
Așadar:
–  un solicitant de finanțare care nu are niciun cont pe o rețea de socializare la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 6 dacă în urma implementării proiectului are cel puțin 1 profil/cont/licență de utilizator de tip business deschis și utilizat pe o rețea socială sau are deja un cont și se regăsește în situația în care își intensifică activitatea desfășurată pe rețelele sociale, dovedită prin deschiderea și utilizarea unui profil de utilizator/cont/licență pe o nouă rețea socială, creșterea numărului de postări privind promovarea produselor/serviciilor firmei, a numărului de urmăritori, a numărului de distribuiri, conectarea contului/profilului cu website-ul de prezentare a companiei, utilizarea de noi funcționalități ale rețelei sociale, etc pe toată durata de durabilitate a proiectului.
– un solicitant de finanțare care are deja profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe o rețea socială la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 12  dacă, în urma implementării proiectului, are cel puțin 2 profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe rețele sociale diferite, create prin proiect.
2 Pentru îndeplinirea criteriului DESI 3 „Întreprindere care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s;” o firmă achiziționeaza prin proiect o rețea WIFI (router). Vă rugăm să ne spuneți dacă e necesar ca cheltuiala cu abonamentul lunar la internet  să fie inclusă în bugetul proiectului ca și cheltuială neeligibilă. Criteriul DESI 3 poate fi îndeplinit de o „Întreprindere care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s;”, prin contractarea de la un furnizor specializat de servicii de internet a vitezei maxime de download de cel puțin 30 Mb/s, care poate fi probată prin contractul de servicii sau facturile emise de furnizorul de internet. Orice cheltuială aferentă contractării (abonament lunar) este neeligibilă.
Routerele/switch-urile, dispozitivele Wi-Fi sunt cheltuieli eligibile care pot fi asociate criteriului de intensitate digitală dar care nu duc la îndeplinirea acestui criteriu.
3 care e mecanismul de control pentru verificarea îndeplinirii criteriilor DESI pe toată perioada de durabilitate? Menținerea criteriilor DESI de către beneficiari, pe toată perioada de durabilitate, se va proba prin transmiterea rapoartelor de durabilitate în cadrul cărora beneficiarul va certifica menținerea celor 6 criterii DESI implementate prin intermediul proiectului, așa cum au fost ele prezentate în raportul de audit IT. În acest sens MIPE va efectua verificări prin eșantion la locația de implementrare a proiectului, atât online cât și fizic.
4 Dacă un client are deja internet fix cu viteza de peste 30mb/s și face un upgrade de viteză, acest criteriu se consideră îndeplinit sau nu se ia în calcul? Dacă Întreprinderea solicitantă deține, la momentul depunerii cererii de finanțare, o conexiune de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s, poate să propună prin cererea de finanțare ca indicator suplimentar de rezultat – criteriul
DESI –iii.- Întreprindere care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s și să asocieze în bugetul proiectului cheltuielile eligibile și/sau neeligibile necesare creșterii vitezei maxime de download existente, în măsura în care face dovada necesității unei viteze mai mari de download decât cea deținută la momentul depunerii cererii de finanțare pentru alte activități pe care urmărește să le implementeze prin intermediul proiectului propus la finanțare. Altfel, fără o justificare corespunzătoare, acest criteriu nu se va considera îndeplinit și nu va fi inclus în minimul de 6 criterii DESI.
5 Dacă oferim o soluție de cloud/ hosting pe care rulează ERP sau CRM, criteriul de cloud se consideră îndeplinit? Dacă un solicitant propune prin proiect achiziționarea de servicii de cloud/hosting pe care rulează ERP sau CRM, se consideră îndeplinit criteriul DESI 8.
6 criteriul DESI 4: Întreprindere în cadrul căreia vânzările on-line au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală și vânzările web către consumatori privați (B2C) mai mult de 10%. La care cifră de afaceri trebuie să ne raportam, cea de pe anul 2022? Da, raportarea se va face la cifra de afaceri realizată în anul 2022.
7 Care este diferența între crt. DESI 8 și 10? DESI 8 se referă la achiziționarea de servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii  de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS), pentru:
– utilizarea aplicațiilor software pentru finanțe sau contabilitate ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea aplicațiilor software Enterprise Resource Planning (ERP) (ca serviciu de cloud computing);
– utilizarea Customer Relationship Management (CRM) ca serviciu de cloud computing;
– găzduirea bazei de date a întreprinderii ca serviciu de cloud computing utilizarea puterii de calcul pentru rularea software-ului utilizat de întreprindere ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea puterii de calcul pentru a rula software-ul propriu al întreprinderii (ca serviciu de cloud computing);
-utilizarea unei platforme de calcul care oferă un mediu găzduit pentru dezvoltarea, testarea sau implementarea aplicațiilor (de exemplu, module software reutilizabile, interfețe de programare a aplicațiilor (API)) (ca serviciu de cloud computing).Desi 10 se referă la achiziționarea de servicii de cloud computing furnizate prin intermediul internetului pentru:
– utilizarea serviciilor de cloud computing, cu excepția serviciilor gratuite;
– utilizarea e-mailului ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea software-ului de birou ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea aplicațiilor software de securitate (de exemplu, program antivirus, control acces la rețea) (ca serviciu de cloud computing);
– stocarea fișierelor ca serviciu de cloud computing.
8 Cum putem justifica îndeplinirea principiilor DESI 6 sau 12 ( rețele sociale ) printr-o cheltuială a proiectului?
Noi am identificat 2 moduri, însă vă rugăm să ne confirmați pct. dvs. de vedere.
1. Este corect să bugetăm o cheltuială neeligibilă pentru servicii de deschidere / creare a paginilor de rețele sociale?
2. Achizitia de cursuri autorizate pentru Social Media Manager, pentru un angajat, și ulterior crearea sau gestionarea de către acesta a paginilor sociale, conduce la indeplinirea acestor criterii DESI?
Justificarea îndeplinirii criteriului DESI 6 sau DESI 12 poate fi făcută astfel:
–    un solicitant de finanțare care nu are niciun cont pe o rețea de socializare la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 6 dacă în urma implementării proiectului are cel puțin 1 profil/cont/licență de utilizator de tip business deschis și utilizat pe o rețea socială sau are deja un cont și se regăsește în situația în care își intensifică activitatea desfășurată pe rețelele sociale, dovedită prin deschiderea și utilizarea unui profil de utilizator/cont/licență pe o nouă rețea socială, prin creșterea numărului de postări privind promovarea produselor/serviciilor firmei, a numărului de urmăritori, a numărului de distribuiri, conectarea contului/profilului cu website-ul de prezentare a companiei, utilizarea de noi funcționalități ale rețelei sociale, etc pe toată durata de durabilitate a proiectului.
– un solicitant de finanțare care are deja profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe o rețea socială la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 12  dacă, în urma implementării proiectului, are cel puțin 2 profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe rețele sociale diferite, create prin proiect.
Tipurile de cheltuieli eligibile care pot fi asociate îndeplinirii unuia dintre cele două criterii DESI pot fi:
– cheltuieli aferente achiziționării de hardware TIC, pentru E-commerce precum și cheltuieli de instalare, configurare și punere în funcțiune;
– cheltuieli aferente realizării rețelei LAN/WiFi;
– cheltuieli aferente achiziționării unui website de prezentare a companiei;
– cheltuieli aferente achiziționării/închirierii pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului, a unui nume de domeniu nou;
– cheltuieli cu instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC cât și cursuri în domeniul IT pentru persoanele responsabile cu conducerea și controlul întreprinderii.
9 Un sistem inteligent integrat Smart Office – de tip IOT (care conține: prize și becuri SMART, senzori de fum, foc, sistem de supraveghere, asistent digital virtual și altele asemenea) îndeplinește criteriul DESI cu privire la utilizarea IOT? Pentru a considera un sistem integrat Smart Office ca fiind IoT, este necesară o analiză mai amplă a funcțiilor acestuia, cele precizate nefiind suficiente.
Scopul utilizării IoT nu este doar monitorizarea și/sau controlul, ci în același timp îmbunătățirea proceselor și facilitarea noilor modele de afaceri.
Acest criteriu își propune să măsoare utilizarea soluțiilor Internet of Things (IoT) de către întreprinderi. Exemple de astfel de soluții IoT sunt dispozitivele sau sistemele, adesea denumite „inteligente”, care sunt conectate la internet și pot fi interconectate cu alte dispozitive sau sisteme. Starea lor poate fi monitorizată sau controlată de la distanță sau prin orice dispozitiv de calcul, cum ar fi un computer, tabletă sau smartphone, sau prin interfață dedicată, de ex. comenzi montate pe perete. Dispozitivele sau sistemele IoT pot fi, de asemenea, programate pentru a-și modifica propria stare în funcție de mediul lor, de ex. termostate conectate care controlează temperatura într-o fabrică folosind senzori care măsoară condițiile curente. Aceste dispozitive colectează și schimbă date care pot fi ulterior analizate și utilizate pentru monitorizarea, întreținerea sau îmbunătățirea proceselor și/sau pentru livrarea de produse și servicii.
10 Pentru proiecte care propun finanțarea unui cod CAEN din domeniul serviciilor, achiziția unei mese de lucru inteligentă, dotată cu ecrane, aplicație software, sistem de iluminare, încărcare, reglaj electric al înălțimii, etc, este considerat un echipament eligbil (IoT)? Criteriul DESI 5 își propune să măsoare utilizarea soluțiilor Internet of Things (IoT) de către întreprinderi. Exemple de astfel de soluții IoT sunt dispozitivele sau sistemele, adesea denumite „inteligente”, care sunt conectate la internet și pot fi interconectate cu alte dispozitive sau sisteme. Starea lor poate fi monitorizată sau controlată de la distanță sau prin orice dispozitiv de calcul, cum ar fi un computer, tabletă sau smartphone, sau prin interfață dedicată, de ex. comenzi montate pe perete. Dispozitivele sau sistemele IoT pot fi, de asemenea, programate pentru a-și modifica propria stare în funcție de mediul lor, de ex. termostate conectate care controlează temperatura într-o fabrică folosind senzori care măsoară condițiile curente. Aceste dispozitive colectează și schimbă date care pot fi ulterior analizate și utilizate pentru monitorizarea, întreținerea sau îmbunătățirea proceselor și/sau pentru livrarea de produse și servicii.
Scopul utilizării IoT nu este doar monitorizarea și/sau controlul, ci în același timp îmbunătățirea proceselor și facilitarea noilor modele de afaceri.
11 Bună ziua! Dacă o societate are 2 angajați și ambii folosesc computere, nu se poate îndeplini criteriul conform căreia “întreprindere în cadrul căreia cel puțin 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces la internet în scopuri de afaceri”? Sau cum se poate propune ca indicator de rezultat suplimentar? Dacă ambii angajați folosesc computere la momentul depunerii cererii de finanțare, așa cum ați prezentat situația, criteriul DESI 1 este deja îndeplinit la momentul depunerii cererii de finanțare și nu mai poate fi realizat prin intermediul proiectului.
12 Care este diferența dintre criteriul 6 și criteriul 12? Justificarea îndeplinirii criteriului DESI 6 sau DESI 12 poate fi făcută astfel:
– un solicitant de finanțare care nu are niciun cont pe o rețea de socializare la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 6 dacă în urma implementării proiectului are cel puțin 1 profil/cont/licență de utilizator de tip business deschis și utilizat pe o rețea socială sau are deja un cont și se regăsește în situația în care își intensifică activitatea desfășurată pe rețelele sociale, dovedită prin deschiderea și utilizarea unui profil de utilizator/cont/licență pe o nouă rețea socială, creșterea numărului de postări privind promovarea produselor/serviciilor firmei, a numărului de urmăritori, a numărului de distribuiri, conectarea contului/profilului cu website-ul de prezentare a companiei, utilizarea de noi funcționalități ale rețelei sociale, etc pe toată durata de durabilitate a proiectului.
– un solicitant de finanțare care are deja profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe o rețea socială la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 12  dacă, în urma implementării proiectului, are cel puțin 2 profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe rețele sociale diferite, create prin proiect.
13 Pentru îndeplinirea criteriului DESI referitor la creșterea vitezei de internet, se consideră îndeplinit criteriul prin banda dedicată, chiar dacă nu se mărește viteaza maximă de download conform contractului cu furnizorul de internet? Nu. Criteriul DESI 3 poate fi considerat ca fiind îndeplinit de o „Întreprindere care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s;”, prin contractarea de la un furnizor specializat de servicii de internet a vitezei maxime de download de cel puțin 30 Mb/s, care poate fi probată prin contractul de servicii sau facturile emise de furnizorul de internet.
14 Vă rugăm sa definiți clar ce înseamnă cloud simplu și cloud sofisticat. Cloud sofisticat se interpretează ca fiind criteriul DESI 8 iar cloud simplu se interpretează ca fiind criteriul DESI 10, explicate mai sus
15 Care este diferența dintre criteriul DESI 8 servicii cloud computing sofisticate sau intermediare și criteriul 10 cumpără servicii de cloud computing utilizate pe internet? Puteți da exemplu concret în baza a cum va evalua și factorul uman care este pe primul criteriul și care este pe al doilea?
Cloud-ul este o tehnologie care face referire la serverele, software-ul și bazele de date conectate la acele servere, ce pot fi accesate de oriunde în lume prin intermediul Internetului.
* cloud sofisticat = poate că se gândeau la gradul de sofisticare , adică securizare
Diferențele dintre criteriile DESI 8 și DESI 10 sunt explicate mai sus, însoțite de exemple concludente.
16 Criteriile DESI 4 și 11 se suprapun deoarece ambele se referă la procentul vânzărilor on-line (comerț electronic) din total vânzări ( cifra de afaceri). Înțelegerea noastră este că pot fi bifate ambele. Vă rugăm confirmați. Criteriul DESI 4 este diferit față de criteriul DESI 11, dată fiind modalitatea de raportare diferită.
Față de criteriul DESI 11, pe lângă vânzările on-line care au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală, criteriul DESI 4 urmărește realizarea de vânzări în procent de minim 10% către mai multe tipuri de clienți, detaliindu-i pe categorii: B2C (business to consumers), B2B (business to business), B2G(business to Government-instituții publice).
17 La o singura achiziție de software care întrunește mai multe criterii DESI
Se vor puncta toate elementele DESI pe care le întrunește?
Un software poate contribui la îndeplinirea mai multor criterii DESI și se vor puncta corespunzător, cu condiția ca în Planul de afaceri (punctul 2. Investiția) să se justifice necesitatea realizării investiției și să se descrie modul în care acesta contribuie la îndeplinirea indicatorilor și a criteriilor DESI.
18 Un ERP achiziționat prin proiect ca SaaS poate fi încadrat simultan la 2 criterii DESI, respectiv 2 și 8? NU. Nu poate fi încadrat simultan. Achiziția în vederea utilizării unui ERP asigură îndeplinirea Criteriului DESI 2.
Dacă o întreprindere achiziționează cloud computing sofisticat, aceasta îndeplinește criteriul DESI 8.
19 Referitor la criteriul 1 DESI – ați spus că se calculează ca nr. de angajați/nr de angajați care lucrează pe calculator. Ghidul se referă la nr. de user. Așadar dacă există un calculator și fiecare angajat are un user separat se consideră îndeplinit criteriul ? Pentru a îndeplini criteriul DESI 1, este necesar ca, la finalul implementării proiectului, cel puțin 50% din angajați să folosească computere conectate la internet în scopuri de afaceri prin alocarea a câte unui user pentru fiecare angajat.
Acest criteriu se referă la persoanele angajate care au acces în scopuri comerciale la World Wide Web de la stația lor de lucru sau de pe un computer la care au acces gratuit. Se aplică următoarea definiție a unui computer: calculatoarele includ computere personale, computere portabile, tablete, alte dispozitive portabile, cum ar fi smartphone-urile
20 DACĂ DE EXEMPLU ACHIȚIONĂM UN COMPUTER, CU ACEASTĂ ACHIZIȚIE SE POT ATINGE MAI MULTE CRITERII DESI?  Un computer poate contribui la îndeplinirea mai multor criterii DESI și se vor puncta corespunzător, cu condiția ca în Planul de afaceri (punctul 2. Investiția) să se justifice necesitatea realizării investiției și să se descrie modul în care acesta contribuie la îndeplinirea indicatorilor și a criteriilor DESI.
21 Care sunt documentele cu care se poate demonstra mărirea vitezei? Contractul de furnizare internet e suficient? Dovada contractării internetulul cu viteză de download de cel puțin 30 MB/s se poate face prin prezentarea unui contract de furnizare sau facturile emise de furnizor.
22 Achiziția tabletelor în activ de producție a unei societăți se punctează la crit 1 DESI ? Criteriul DESI 1 se referă la persoanele angajate care au acces în scopuri comerciale la World Wide Web de la stația lor de lucru sau de pe un computer la care au acces gratuit. Se aplică următoarea definiție a unui computer: calculatoarele includ computere personale, computere portabile, tablete, alte dispozitive portabile, cum ar fi smartphone-urile
23 Dacă un solicitant utilizează 3 rețele sociale, se consideră îndeplinirea ambelor criterii DESI, 6 și 12? Nu, se va lua în considerare un singur criteriu îndeplinit, în funcție de situația la care se găsea solicitantul la data depunerii proiectului, în concordanță cu prevederile ghidului specific și a Îndrumarului privind îndeplinirea criteriilor de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI) ca urmare a implementării proiectului de digitalizare (minim 6 DESI).
Așadar:
–    un solicitant de finanțare care nu are niciun cont pe o rețea de socializare la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 6 dacă în urma implementării proiectului are cel puțin 1 profil/cont/licență de utilizator de tip business deschis și utilizat pe o rețea socială sau are deja un cont și se regăsește în situația în care își intensifică activitatea desfășurată pe rețelele sociale, dovedită prin deschiderea și utilizarea unui profil de utilizator/cont/licență pe o nouă rețea socială, creșterea numărului de postări privind promovarea produselor/serviciilor firmei, a numărului de urmăritori, a numărului de distribuiri, conectarea contului/profilului cu website-ul de prezentare a companiei, utilizarea de noi funcționalități ale rețelei sociale, etc pe toată durata de durabilitate a proiectului.
– un solicitant de finanțare care are deja profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe o rețea socială la momentul depunerii cererii de finanțare, va îndeplini criteriul DESI de la punctul 12  dacă, în urma implementării proiectului, are cel puțin 2 profiluri/conturi/licențe de utilizator de tip business deschise și utilizate pe rețele sociale diferite, create prin proiect.
24 Pentru criteriul 3 DESI e suficient menționarea în Planul de afaceri a upgradării vitezei de download de min. 30 MBP sau trebuie anexată și o ofertă de preț cu serviciile de internet download ?  În Planul de afaceri este necesară fundamentarea  vitezei de download de cel puțin 30 MB/s prin anexarea a minim 2 oferte de preț.
25 Pentru punctarea criteriilor 6 și 12 Desi publicitatea pe retete de socializare ( Instagram, Facebook etc) trebuie Anexate și oferte de preț? Pentru îndeplinirea criteriilor DESI 6 sau DESI 12,  cheltuielile aferente deschiderii unui profil/cont/licență de utilizator de tip business sunt neeligibile dar care necesită fundamentarea lor prin anexarea a minim 2 oferte de preț.
26 1.    Dacă am o singură cheltuială cloud based se încadrează la două criterii de intensitate digitală (DESI)?
Cum ar fi:
8. cumpără servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii de servicii de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS));
10. cumpără servicii de cloud computing utilizate pe internet;
Un solicitant poate îndeplini doar un criteriu, criteriul DESI 8 sau criteriul DESI 10.
DESI 8 se referă la achiziționarea de servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii  de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS), pentru:
– utilizarea aplicațiilor software pentru finanțe sau contabilitate ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea aplicațiilor software Enterprise Resource Planning (ERP) (ca serviciu de cloud computing);
– utilizarea Customer Relationship Management (CRM) ca serviciu de cloud computing;
– găzduirea bazei de date a întreprinderii ca serviciu de cloud computing utilizarea puterii de calcul pentru rularea software-ului utilizat de întreprindere ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea puterii de calcul pentru a rula software-ul propriu al întreprinderii (ca serviciu de cloud computing);
-utilizarea unei platforme de calcul care oferă un mediu găzduit pentru dezvoltarea, testarea sau implementarea aplicațiilor (de exemplu, module software reutilizabile, interfețe de programare a aplicațiilor (API)) (ca serviciu de cloud computing).Desi 10 se referă la achiziționarea de servicii de cloud computing furnizate prin intermediul internetului pentru:
– utilizarea serviciilor de cloud computing, cu excepția serviciilor gratuite;
– utilizarea e-mailului ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea software-ului de birou ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea aplicațiilor software de securitate (de exemplu, program antivirus, control acces la rețea) (ca serviciu de cloud computing);
– stocarea fișierelor ca serviciu de cloud computing.
27 Indicatorii DESI vor trebui dovediți prin cheltuieli aferente, în cadrul proiectului? Beneficiarii vor prezenta la ultima Cerere de transfer Raportul tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect.
În cazul în care Raportul tehnic IT nu va certifica faptul că au fost îndeplinite minim 6 criterii DESI, în urma implementării proiectului de digitalizare, cererea de transfer nu va fi acceptată la plată.
28 Având în vedere că există 2 criterii referitoare la rețelele sociale, prin utilizarea a 3 rețele sociale simultan nu se pot atinge ambele în cadrul aceluiași proiect? NU
29 Dacă un software are funcții de CRM, ERP și asistent AI se consideră 3 DESI îndeplinite? Simpla achiziție a unui software nu asigură îndeplinirea unuia sau mai multor criterii DESI. Fiecare criteriu DESI presupune îndeplinirea unor cerințe pe care Comisia Europeană le-a urmărit în contextul definirii acestora și necesităților identificate pentru o dezvoltare digitală.
Un software poate contribui la îndeplinirea mai multor criterii DESI și se vor puncta corespunzător, cu condiția ca în Planul de afaceri (punctul 2. Investiția) să se justifice necesitatea realizării investiției și să se descrie modul în care acesta contribuie la îndeplinirea indicatorilor și a criteriilor DESI.
30 pentru un solicitant care nu a mai utilizat servicii cloud dacă achiziționeaa servicii cloud intermediare poate bifa ambele criterii DESI 10. si 8.? Un solicitant poate îndeplini doar un criteriu, criteriul DESI 8 sau criteriul DESI 10.
DESI 8 se referă la achiziționarea de servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii  de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS), pentru:
– utilizarea aplicațiilor software pentru finanțe sau contabilitate ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea aplicațiilor software Enterprise Resource Planning (ERP) (ca serviciu de cloud computing);
– utilizarea Customer Relationship Management (CRM) ca serviciu de cloud computing;
– găzduirea bazei de date a întreprinderii ca serviciu de cloud computing utilizarea puterii de calcul pentru rularea software-ului utilizat de întreprindere ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea puterii de calcul pentru a rula software-ul propriu al întreprinderii (ca serviciu de cloud computing);
-utilizarea unei platforme de calcul care oferă un mediu găzduit pentru dezvoltarea, testarea sau implementarea aplicațiilor (de exemplu, module software reutilizabile, interfețe de programare a aplicațiilor (API)) (ca serviciu de cloud computing).Desi 10 se referă la achiziționarea de servicii de cloud computing furnizate prin intermediul internetului pentru:
– utilizarea serviciilor de cloud computing, cu excepția serviciilor gratuite;
– utilizarea e-mailului ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea software-ului de birou ca serviciu de cloud computing;
– utilizarea aplicațiilor software de securitate (de exemplu, program antivirus, control acces la rețea) (ca serviciu de cloud computing);
– stocarea fișierelor ca serviciu de cloud computing.
31 Trebuie sau nu asociat unui criteriu DESI fiecare bun/serviciu achiziționat? Nu neapărat. În cadrul proiectului se pot efectua cheltuieli care nu contribuie la îndeplinirea criteriilor DESI. Exemplu: publicitatea proiectului, realizarea raportului de audit IT.
32 dacă am deja laptopuri sau CRM și achiziționez unele mai bune sau eficiente și să bifez criteriile DESI? Realizarea unei achiziții nu înseamnă că acel criteriu DESI este îndeplinit. Fiecare criteriu DESI presupune îndeplinirea unor cerințe pe care Comisia Europeană le-a urmărit în contextul definirii acestora și necesităților identificate pentru o dezvoltare digitală.
Un software sau un laptop pot contribui la îndeplinirea mai multor criterii DESI și se vor puncta corespunzător, cu condiția ca în Planul de afaceri (punctul 2. Investiția) să se justifice necesitatea realizării investiției și să se descrie modul în care acesta contribuie la îndeplinirea indicatorilor și a criteriilor DESI.
33 Dacă dețin deja un abonament standard la 2 rețele de socializare (Linkedin și Twitter) și optez pt un upgrade al abonamentului, adică un abonament premium(superior) la aceleași rețele, bifez cele 2 criterii desi? NU
34 În îndrumar, la exemplul de verificare a îndeplinirii criteriului DESI 6, dați următoarea explicație: Chiar dacă Întreprinderea solicitantă, la momentul depunerii cererii de finanțare, utilizează cel puțin o rețea socială (au un profil de utilizator, un cont sau o licență de utilizator în funcție de cerințele și tipul de social media), poate să propună prin cererea de finanțare ca indicator suplimentar de rezultat – criteriul DESI –vi. Întreprindere care utilizează cel puțin o rețea socială……. având în vedere această mențiune de ce spuneți că criteiul DESI 6 este îndeplinit doar de solicitanții care nu au rețele de socializare? Doar dacă, se regăsește în situația în care își intensifică activitatea desfășurată pe rețelele sociale, dovedită prin deschiderea și utilizarea unui profil de utilizator/cont/licență pe o nouă rețea socială, creșterea numărului de postări privind promovarea produselor/serviciilor firmei, a numărului de urmăritori, a numărului de distribuiri, conectarea contului/profilului cu website-ul de prezentare a companiei, utilizarea de noi funcționalități ale rețelei sociale, etc pe toată durata de durabilitate a proiectului.
35 1. Dacă un client are deja internet fix cu viteza de peste 30mb/s și face un upgrade de viteză, acest criteriu se consideră îndeplinit sau nu se ia în calcul? Dacă Întreprinderea solicitantă deține, la momentul depunerii cererii de finanțare, o conexiune de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s, poate să propună prin cererea de finanțare ca indicator suplimentar de rezultat – criteriul
DESI –iii.- Întreprindere care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s și să asocieze în bugetul proiectului cheltuielile eligibile și/sau neeligibile necesare creșterii vitezei maxime de download existente, în măsura în care face dovada necesității unei viteze mai mari de download decât cea deținută la momentul depunerii cererii de finanțare pentru alte activități pe care urmărește să le implementeze prin intermediul proiectului propus la finanțare. Altfel, fără o justificare corespunzătoare, acest criteriu nu se va considera îndeplinit și nu va fi inclus în minimul de 6 criterii DESI.
36 2. Dacă oferim o soluție de cloud/ hosting pe care rulează ERP sau CRM, criteriul de cloud se consideră îndeplinit? DESI 8 se referă la achiziționarea și utilizarea de către întreprindere de servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii.

 

.

One-IT are pregătite exemple concrete pentru pachete de digitalizare.
Cereți o ofertă instant la unul dintre pachetele de digitalizare predefinite, aici:

Cere OFERTA INSTANT

*Pachetele propuse aici sunt printre cele mai alese de clienți. În cazul în care doriți alt pachet sau o altă ofertă personalizată în funcție de specificul activității firmei, contactați-ne.

Pentru alte detalii legate de oferte de digitalizare sau analiza IT, completează formularul de solicitare, iar echipa noastră te va contacta pentru informațiile dorite legat de digitalizarea companiei:

work

 

Sursa info:
https://mfe.gov.ro/informatii-suplimentare-privind-apelul-digitalizarea-imm-urilor-grant-de-pana-la-100-000-euro-pe-intreprindere-care-sa-sprijine-imm-urile-in-adoptarea-tehnologiilor-digitale/

Etichete: ,

Leave a Reply

    • 1

    • 2

    1/2

    Formular SOLICITARE


    This site is protected by reCAPTCHA and Google Privacy Policy and ToS apply.