Guvernul suplimentează bugetul Start-Up Nation 2022 cu 1 miliard de lei
Programul Start-Up Nation 2022 a primit o suplimentare de budget de 1 miliard de lei – credite de angajament. Bugetul ar putea ajunge pentru 7.600 de aplicanți. Află noutățile!
Conform Ordonanței19/2022 privind rectificarea bugetară, Guvernul a operat o suplimentare bugetară prin care Ministerul Antreprenoriatului și Turismului mai primește o alocare de 1 miliard de lei – credite de angajament pentru Start-Up Nation 2022.
Pentru informații despre Fondurile nerambursabile prin Start-Up Nation sau Voucher Digitalizare, completează formularul de solicitare, iar echipa noastră te va contacta:
Bugetul programul de finanțare ajunge la un total de 1,52 miliarde de lei sub formă de credite de angajament, plus banii pentru pilonul II – diaspora existenți, 20,031 milioane lei sub formă de credite bugetare, gata de plată. Această suplimentare permite contractarea a 5.000 de beneficiari în plus față de ce prevedea bugetul de stat pentru 2022.
Creditele de angajament permit doar semnarea contractelor de finanțare în urma selecției. Pentru plăți, beneficiarii vor aștepta o nouă rectificare bugetară sau alocări prin legea bugetului de stat pe anul 2023, sub formă de credite bugetare.
Abia după realizarea investițiilor în cadrul Start-Up Nation 2022, beneficiarii vor putea primi rambursări de cheltuieli din creditele bugetare ce se vor aloca.
Vezi informații despre Start-Up Nation 2022 – ghid, procedura și grila punctaj publicată în Monitorul Oficial (condiții și particularități noi) >> START-UP NATION 2022 <<
Important: Sesiunea de înscrieri este deschisă până în 1 septembrie 2022, iar cei care doresc să beneficieze de finanțări de până la 200.000 de lei își pot depune cererile de finanțare pe platforma IMM RECOVER.
Ediția din acest an a Start-Up Nation a introdus în premieră pachetul digital (voucher de digitalizare), ce reprezintă o cheltuială obligatorie în cadrul programului sub sancțiunea respingerii de la finanțare și este în valoare minimă de 25.000 de lei.
Important: Valoarea minimă pentru pachetul digital este de 25.000 de lei cu TVA inclus pentru firmele neplătitoare de TVA și 25.000 de lei + TVA pentru firmele plătitoare de TVA.
Ce conține pachetul digital?
Poate conține una sau mai multe dintre următoarele:
🔹 echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă / copiator/ multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, telefoane smart, tablete;
🔹 soft/softuri și licențe necesare desfășurării activității;
🔹 site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli de înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line;
🔹 semnătură electronică.
* Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.
Despre Pachetul Digital obligatoriu în programul Start-Up Nation 2022 >> INFO DESPRE PACHETUL DIGITAL OBLIGATORIU <<
One-IT are pregătite pachetele pentru voucherul digital.
Aici poți cere oferta cu cele mai bune șanse de departajare pentru echipamente IT:
- SEO poisoning: pericolul invizibil din rezultatele motoarelor de căutare - 18 noiembrie 2024
- Microsoft 365 Copilot, acum disponibil în limba română - 14 noiembrie 2024
- Pericolele nevăzute ale dispozitivelor smart: sfaturi esențiale de securitate împotriva hackerilor - 5 noiembrie 2024