Telemunca în 2021: noutăți legislative importante pentru angajatori și telesalariați
Guvernul a venit cu o serie de modificări importante la regulile de telemuncă, pentru a reprezenta mai bine ideea de muncă la distanță în 2021. Află mai jos ce aspecte s-au eliminat și ce noi obligații s-au introdus.
Telemunca presupune prestarea activității profesionale a salariatului la domiciliu sau din alte puncte de lucru. Activitățile la distanță se bazează pe folosirea tehnologiei informației și a comunicațiilor. Și pentru că în contextul actual, telemunca este cea mai bună modalitate pentru afaceri să își continue activitatea în siguranță, este preferată de tot mai multe companii.
Legea 81/2018 a reglementat activitatea de telemuncă, însă pentru a fi în pas cu necesitățile pieței de azi, s-a intervenit cu câteva modificări regăsite în OUG nr. 36/2021, intrată în vigoare în 6 mai.
Iată cele mai importante modificări și aspecte legate de activitatea de telemuncă, conform noii ordonanțe, modificări care îi vizează pe angajatori și pe telesalariați.
1. Cum este definită telemunca
Ordonanța de urgență definește telemunca astfel: „forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”.
Noutate: A dispărut condiția ca activitatea de telemuncă să se facă cel puțin o zi pe lună, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, condiție care era menționată înainte în Legea 81/2018.
Mențiune: Conform Legii 81/2018, în cazul în care salariatul refuză prestarea acestui tip de activitate, „nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă şi nu poate constitui motiv de sancţionare disciplinară a acestuia”.
2. Unde se desfășoară activitatea de telemuncă
Noutate: Dacă înainte, locul sau locurile desfășurării activității de telemuncă trebuiau să fie specificate în contractul de telemuncă, această prevedere a fost scoasă din legislație (din OUG). Atfel, se întărește ideea că telemunca se poate desfășura de oriunde, fără a mai fi necesară aprobarea angajatorului, atâta timp cât telesalariatul păstrează condițiile de securitate și sănătate în muncă la locul în care își desfășoară activitatea.
3. Cum se verifică activitatea telesalariatului
Dreptul angajatorului de a verifica activitatea telesalariatului era specificat în lege a se realiza în condițiile stabilite prin contractul de muncă, fără detalii concludente. În completare, noua Ordonanță aduce o completare importantă: „în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii”. De asemenea, programul de lucru este cel stabilit de comun acord între cele două părți.
În ceea ce privește munca suplimentară, aceasta poate fi efectuată în continuare „la solicitarea angajatorului şi cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă” (conform Legii 81/2018).
Important: Contractul individual de muncă cu clauză de telemuncă trebuie să se încheie și să respecte condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și de condițiile prevăzute în cadrul Legii 81/2018 (condiții specifice telemuncii).
4. Obligațiile angajatorului privind securitatea și sănătatea în muncă (SSM sau Protecția Muncii) a telesalariatului
Conform Legii 81/2018, angajatorul trebuie să asigure anumite condiții pentru ca telesalariatul să își poată desfășura activitatea la distanță, în condiții de siguranță, astfel:
a) să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;
b) să instaleze, să verifice şi să întreţină echipamentul de muncă necesar, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;
c) să asigure condiţii pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de desfăşurare a activităţii de telemuncă şi utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la schimbarea locului de desfăşurare a activităţii de telemuncă, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.
5. Obligațiile telesalariatului privind securitatea și sănătatea în muncă în activitatea desfășurată
a) să informeze angajatorul cu privire la echipamentele de muncă utilizate şi la condiţiile existente la locurile desfășurării activităţii de telemuncă şi să îi permită acestuia accesul, în măsura în care este posibil, în vederea stabilirii şi realizării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, necesare conform clauzelor din contractul individual de muncă, ori în vederea cercetării evenimentelor;
b) să nu schimbe condiţiile de securitate şi sănătate în muncă de la locurile în care desfăşoară activitatea de telemuncă;
c) să utilizeze numai echipamente de muncă care nu prezintă pericol pentru securitatea şi sănătatea sa;
d) să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea dispoziţiilor privind obligaţiile lucrătorilor, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, precum şi în conformitate cu clauzele contractului individual de muncă;
e) să respecte regulile specifice şi restricţiile stabilite de către angajator cu privire la reţele de internet folosite sau cu privire la folosirea echipamentului pus la dispoziţie.
Noutate: În OUG nr. 36/2021, s-a introdus o nouă obligație esențială, care nu era menționată în lege, care ține de confidențialitatea datelor companiei, astfel: „Salariații cu munca la domiciliu au obligația de a respecta și de a asigura confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul muncii la domiciliu”.
6. Consecințele nerespectării prevederilor legale
Nerespectarea prevederilor legale referitoare la telemuncă, conform Legii nr. 81/2018, poate aduce o serie de contravenții, care se sancționează cu amenzi de până la 10.000 de lei pentru angajator, în cazul în care acesta nu prevede în mod expres în contractul individual de muncă sau în actul adițional al telesalariatului, prestarea activității în regim de telemuncă.
Telemunca este extrem de importantă, deoarece utilizarea tehnologiilor moderne vine în sprijinul angajatorilor și angajaților, flexibilizând și simplificând relațiile de muncă, în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii. Iar o legislație cât mai clară, aduce transparență, încredere și sprijin realității socio-economice actuale.
Pentru detalii suplimentare despre soluțiile de digitalizare pentru companii, oferite de One-IT, accesează pagina de mai jos:
Resurse utile:
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/242068 – ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 36 din 5 mai 2021privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 6 mai 2021
https://www.lege-online.ro/lr-LEGE-81%20-2018-(199418)-(1).html – Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă
- Transformare digitală cu fonduri europene pentru școlile din mediul rural, regiunea Nord-Est - 23 aprilie 2025
- Vulnerabilitate critică în Windows (CVE-2025-29824) - 11 aprilie 2025
- 31 Martie – Ziua Mondială a Backup-ului: Protejează-ți datele și afacerea! - 31 martie 2025