„Innovation IT în Baia Mare”, eveniment dedicat clienţilor business One-IT / Aniversare 12 Ani de activitate

5/5 - (110 votes)

Innovation IT

În data de 12.11.2015, a avut loc la Best Western Eurohotel un eveniment unic pe piaţa IT din regiune: „Innovation IT în Baia Mare”, organizat de One IT, companie specializată în oferirea de servicii, echipamente şi tehnologie IT.
La acest eveniment au fost prezente peste 100 de firme locale și din regiune, clienți ai One-IT.

Scopul principal al evenimentului a fost facilitarea accesului clienţilor săi la informaţiile aduse de către specialiştii de la Microsoft, Lenovo, Toshiba, Bitdefender, Xerox şi Polycom în legătură cu: cele mai inovative idei în IT; cele mai noi metode de stocare a informaţiilor și securitatea IT şi nu în ultimul rând, cele mai noi soluţii pentru eficientizarea infrastructurii IT.

În urma seminarului de specialitate participanţii au câştigat noi informaţii despre tehnologiile pe care trebuie să le includă în companiile proprii, pentru a bifa câştiguri la capitolele resurse financiare, viteză informaţională şi productivitate în afaceri. În acelaşi context, One-IT împreună cu partenerii săi au prezentat participanţilor cele mai noi servicii şi produse din sfera IT, disponibile acum şi în regiunea de nord-vest a României, prin magazinele One-IT din Baia Mare şi Cluj-Napoca, dar şi pe site-ul www.one-it.ro.

Evenimentul a fost urmat de o tombolă dedicată clienţilor One IT, în cadrul căreia s-au acordat premii de mare valoare şi performanţă, precum: 3 laptopuri din gama business, 3 tablete şi un multifuncţional laser. Valoarea totală a premiilor a fost de aproximativ 10 000 lei.

Cu ocazia acestui eveniment One IT marchează 12 ani de activitate, 12 ani de pasiune şi excelenţă prin serviciile dedicate clienţilor săi. Astfel, în final cei prezenţi au sărbătorit printr-o cină festivă cu degustare de vinuri şi un moment artistic prezentat de talentatul artist băimărean Ciprian Drăgan.

În aceşti 12 ani am investit energie în colaborarea cu clienţii noştri, să fim aproape de ei şi să le implementăm soluţii în afacerea lor care să-i conducă spre succes. Am ştiut dintotdeauna că există o strânsă legătură între dezvoltarea mediului de business în care activăm şi dezvoltarea companiei noastre. Tocmai de aceea ne-am concentrat mereu atenţia pe implicarea în proiecte şi parteneriate cu impact major şi imediat asupra comunităţii locale şi asupra mediului de afaceri din Maramureş şi din regiune. Iar misiunea noastră pentru viitor este să ne diversificăm şi mai mult paleta de servicii şi soluţii IT care să aducă plus valoare pentru cei care, în ultimii 12 ani, ne-au investit cu încredere — clienţi, parteneri de afaceri, societate civilă şi angajaţi. La acest moment aniversar, aducem clienţilor noştri soluţii noi IT care generează avantaje în fiecare business pentru că sunt scalabile şi oferă rezultate vizibile din prima clipă de la implementare.”, spune general managerul One-IT Nicolae Onţiu.

Partenerii One-IT au avut un rol foarte important în succesul acestui eveniment:

Alexandru Bălan, Chief Security Researcher, Bitdefender:  „Suntem sincer impresionaţi de cum a ieşit evenimentul. Am fost la multe evenimente organizate în toată ţara şi pot spune, fără nici o ezitare, ca nu au fost multe care să se ridice la acest nivel atât din punct de vedere al conţinutului cât şi din punct de vedere al participanţilor. Aceştia s-au implicat într-un mod activ, interacţiunea cu sala a fost foarte bună, lucru greu de obţinut la astfel de evenimente. Conţinutul transmis a fost de o calitate foarte bună, toţi partenerii reuşind să câştige interesul activ al sălii. Am avut şi un networking foarte eficient în cadrul evenimentului, am stabilit câteva legături frumoase cu oamenii. Vă mulţumim încă o dată pentru invitaţie şi aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem la următoarea ediţie.”

Aimen Aldahash, reprezentant al distribuitorului Microsoft: „Suntem mândri să avem un partener ca One IT. Este o reală plăcere să lucrezi cu o echipă atât de pasionată şi dedicată,  echipă ce şi-a dovedit valoarea încă de acum 10 ani, când am pus bazele parteneriatului. Această pasiune pentru excelenţă se traduce printr-un real beneficiu pentru comunitatea locală de business, în contextul în care One IT deţine expertiza necesară pentru orice proiect Microsoft.
Întotdeauna particip cu mare plăcere la evenimentele One IT, acestea având o calitate rară, aceea de a îmbina utilul cu plăcutul. Clienţii One IT sunt pe mâini bune.”

Bogdan Stratula, Resellers Manager Xerox România: „Xerox România este alături de One IT de zece ani, perioadă în care, graţie profesionalismului şi promptitudinii partenerului nostru, am răspuns tuturor necesităţilor şi problemelor clienţilor de pe piaţa maramureşeană. În fiecare an, evenimentele One IT ne-au dau ocazia să intrăm în legătură directă cu clienţii şi să le propunem acele tehnologii şi echipamente care să le uşureze activităţile de zi cu zi. Dorim partenerului nostru mult succes şi îl asigurăm de tot sprijinul nostru şi pe viitor.”

Octavian Vlad, Polycom: „Polycom aniversează 25 de ani de activitate, ocazie cu care portofoliul a fost îmbunătăţit considerabil prin soluţii noi. Businessul ce implică soluţii de comunicare unificată e în creştere abruptă în ultimii ani, mai ales în România. One-IT este partenerul nostru de nădejde în zona Maramureş, prin intermediul căruia putem deservi piaţa locală şi putem veni cu soluţii viabile în întâmpinarea unei societăţi în continuă schimbare.”

De asemenea şi reprezentanţii Lenovo şi Toshiba, Adrian Ilie respectiv Valentin Mateiaşi se declară foarte mulţumiţi de acest eveniment şi recomandă cu căldură serviciile business  One-IT.

***

Despre One-IT

ONE-IT este furnizor de servicii și produse IT: laptop-uri, PC-uri, servere, printing, rețelistica și oferă soluții IT personalizate pentru mediul de afaceri.

Activitatea a început în 2003 prin intermediul magazinului de specialitate Electronic Shop cu scopul de a inova piaţa economică locală şi de a aduce amatorilor de tehnologie şi oamenilor de afaceri soluţii informatice de ultimă generaţie şi servicii performante.

Brandul One-IT a fost împrospătat în 2006, an în care compania băimăreană semnează şi cele mai importante parteneriate — cu Microsoft, Xerox şi Intel. În anul următor, One-IT îşi extinde activitatea la nivel regional şi deschide un magazin în Cluj-Napoca.

În anii ce au urmat, One-IT s-a concentrat pe diversificarea serviciilor proprii, pe specializarea angajaţilor săi şi pe atragerea de noi parteneriate cu cele mai performante companii din domeniul tehnologiei şi informaticii (Toshiba, Lenovo, Fujitsu, HP, Acer, Dell, IBM, Cisco, Bitdefender, Polycom etc.).  Investiţia în propriile resurse a dat roade, astfel că în trei ani consecutiv — 2013, 2014 şi 2015 — One-IT se situează pe primul loc în Topul Firmelor din Maramureş, în domeniul comerţului cu calculatoare şi echipamente IT.

În acelaşi timp, echipa One-IT s-a implicat în diverse proiecte cu impact major asupra comunităţii, între care putem aminti:

  • Dotarea cu echipamente wireless a Universităţii de Nord Baia Mare;
  • Lansarea Proiectului EuroPC în Maramureş, alături de Ministerul Comunicaţiilor şi Intel;
  • Moş Crăciun şi Spiriduşii vin la One IT, în Polus;
  • Miss Universitaria 2009, în calitate de sponsor principal;
  • Susţinere Olimpiada Tehnică faza naţională – mai 2013;
  • „Cărţile copilăriei pe bicicletă”, iniţiat de ASRPrincipele Nicolae al României
  • Diverse seminarii şi evenimente de business, menite a îmbunătăţi performanţa companiilor româneşti şi a oamenilor de afaceri din zonă.

One-IT — 12 ani de pasiune, 12 ani de excelenţă!

Baia Mare,
Noiembrie 2015

Poze de la eveniment:

Comunicatul de presa a fost preluat si de site-urile:

http://www.business24.ro/hardware/tehnologie/innovation-it-in-baia-mare-eveniment-dedicat-clientilor-one-it-1565673

http://www.comunicatedepresa.ro/one-it-srl/innovation-it-in-baia-mare-eveniment-dedicat-clientilor-one-it/

Etichete: ,

One thought on “„Innovation IT în Baia Mare”, eveniment dedicat clienţilor business One-IT / Aniversare 12 Ani de activitate

  1. Vasile Pop - 17 noiembrie 2015 at 22:39

    Felicitari One-IT!

    Ma bucur ca sunt clientul vostru de cativa ani. Am vazut o evolutie la voi in ultimul timp, am vazut ca ati crescut periodic calitatea serviciilor si sunt foarte multumit de ceea ce oferiti.
    Sa o tineti tot asa!
    LA MULTI ANI!

Leave a Reply