Indicatori digitali (conform DESI) ce trebuie îndepliniți în programele Digitalizare IMM prin ADR Centru, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est

Digitalizare IMM

Noi programe de finanțare pentru digitalizarea activității! Agențiile pentru Dezvoltare Regională urmează să deschidă apeluri pentru noi linii de finanțare în cadrul programelor de Digitalizare a IMM-urilor. Aflați mai jos noutățile din programele din regiunea Centru, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, în care firmele pot obține granturi de până la 200.000 de euro. 

Programul Regiunea Centru 2021 – 2027, Prioritatea de investiții 2, OS 1.2, OS 1.4, Acțiunea 2.2 – Întreprinderi digitale pentru o economie avansată – sectoarele de specializare inteligentă

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din cele 6 județe ale regiunii Centru vor putea obține noi granturi cuprinse între minimum 15.000 euro și maximum 200.000 euro prin schema de finanțare 2.2 Întreprinderi digitale pentru o economie avansată – sectoarele de specializare inteligentă, din cadrul PR Centru 2021-2027.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a publicat recent forma consolidată a  Ghidului solicitantului.

La finanțarea PR Centru pentru „întreprinderi digitale pentru o economie avansată”, cele 6 județe eligibile sunt: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, mediul urban sau rural în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, și mediul urban în cazul microîntreprinderilor.

Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 15.12.2023, ora 12.00
Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 15.05.2024, ora 12.00

Firmele solicitante vor depune cererile de finanțare în noul sistem electronic MySMIS2021.

Contribuția programului la finanțarea unei investiții este de maximum 90% din valoarea eligibilă a investiției, în limita plafonului de minimis. Contribuția solicitantului la finanțarea investiției trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiției. Valoarea eligibilă a investiției reprezintă suma cheltuielilor eligibile incluse în proiect.

La fel ca în cazul celorlalte programe desfășurate de ADR-uri, în urma implementării proiectului din programul regiunii Centru, este de dorit ca solicitantul să întrunească cât mai multe criterii de intensitate digitală, conform Indexului de Intensitate Digitală (DII). Intensitatea digitală avansată este atinsă de întreprinderile care utilizează cel puțin 7 din aceste 12 tehnologii digitale.

Lista celor 12 tehnologii Tehnologii Digitale definite conform DESI 2019 sunt:

În urma implementării proiectului, este de dorit ca solicitantul să întrunească cât mai multe criterii de intensitate digitală, conform Indexului de Intensitate Digitală (DII), index care stă și la baza calculării Indicelui economiei și societății digitale (DESI):
1. Întreprinderi în care mai mult de 50% dintre persoanele angajate au folosit computere cu acces la internet în scopuri de afaceri;
2. Utilizarea unui pachet software ERP pentru a partaja informații între diferite departamente/birouri ale organizației;
3. Viteza de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă este de cel puțin 30 Mb/s;
4. Întreprinderi în care vânzările on-line au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală și vânzările web către consumatori privați (B2C) mai mult de 10% din vânzările web;
5. Utilizarea IoT;
6. Utilizarea de rețele sociale – întreprinderile care folosesc rețelele sunt considerate cele care au un profil de utilizator, un cont sau o licență de utilizator în funcție de cerințele și tipul de social media. Întreprinderile care plătesc exclusiv pentru postarea de reclame (anunțuri tip “banner”) fie direct către proprietarul rețelei sociale (de exemplu, Facebook, Twitter etc.), fie indirect, prin intermediul întreprinderilor care oferă servicii online pentru postarea automată a mesajelor publicitare pe rețelele sociale, sunt excluse pentru acest criteriu;
7. Utilizarea CRM;
8. Cumpărarea de servicii cloud computing intermediare sau sofisticate (cloud computing este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin intermediul internetului sau a unei rețele private la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare de date, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii.
O companie își poate asigura accesul la un sistem cloud, fie prin intermediul unui serviciu (ex. SaaS, PaaS, IaaS), fie prin crearea unui sistem propriu. Modelele principale de implementare ale unui sistem cloud sunt: cloud privat (infrastructura cloud operată exclusiv pentru o singură organizație), cloud public (livrat prin internet) sau cloud hibrid (serviciu care este compus dintr-o combinație de servicii cloud private, publice și comunitare, de obicei de la diferiți furnizori de servicii);
9. Utilizarea tehnologiei de inteligență artificială (AI) fie într-un produs software bazat doar pe Inteligență Artificială, fie ca parte componentă într-un sistem mai complex (ex. un sistem ERP);
10. cumpărarea de servicii de cloud computing utilizate pe internet;
11. vânzări prin comerț electronic de cel puțin 1% din total vânzări (în vânzările de bunuri sau servicii prin comerț electronic, comanda este plasată prin site-uri web, aplicații sau mesaje de tip EDI prin metode special concepute pentru a primi comenzi. Plata se poate face online sau offline. Comerțul electronic nu include comenzile scrise prin e-mail);
12. utilizarea a două sau mai multe rețele sociale.

Pentru cereri de analiză IT, identificarea nevoilor și ofertă personalizată de digitalizare în funcție de specificul activității firmei, contactați-ne. Read More »