A apărut corrigendumul nr. 3 pe apelul pentru Digitalizare IMM 2023 – se modifică ghidul pentru finanțare!
Tocmai a apărut corrigendumul nr. 3 pe apelul pentru Digitalizare IMM – cu finanțări între 20.000 și 100.000 euro. Lucrurile se complică pentru cei care și-au făcut planuri, pentru că se schimbă câteva condiții esențiale cu doar câteva zile înainte de deschiderea apelului!
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a publicat în 08-02-2023 corrigendum-ul nr. 3 la ghidul specific pentru apelul de proiecte Digitalizarea IMM-urilor: PNRR: Corrigendum nr. 3 la ghidul Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro
Principalele modificări:
- Modalitatea de calcul a punctajelor s-a modificat – baza de raportare a indicatorilor este acum anul fiscal 2022 – toate punctajele trebuie să fie recalculate pentru solicitanți, deoarece multe firme ce aveau punctaj mare este posibil să obțină acum punctaj mai mic – sau poate invers.
- Se modifică perioada de durabilitate de la 5 (cinci) ani, la 3 (trei) ani;
- Valoarea apelului de proiecte se diminuează de la 347,50 milioane euro, la 327,50 milioane euro. 20 de milioane de euro din valoarea prezentului apel vor fi relocați pentru o măsură dedicată susținerii digitalizării IMM-urilor din sectorul agricol.
- Se introduce posibilitatea de a prelungi perioada de implementare a proiectelor cu maxim 6 (șase) luni, din motive justificate, excepționale care sunt independente de voința beneficiarului, fără a depăși termenul de 30 iunie 2025.