Cum te protejezi împotriva accesului neautorizat al camerei web sau microfonului într-o videoconferință?
Adaptarea la regimul de muncă la distanță a dus la o creștere colosală a utilizării aplicațiilor de videoconferință. Aceste soluții vin cu multe avantaje, dar aduc și o serie de riscuri. Unul dintre acestea este accesul neautorizat la microfoanele sau camerele web de pe dispozitivele personale sau cele ale companiei. Află mai jos ce poți face pentru a spori intimitatea și securitatea videoconferințelor.
Datele legate de această dependență de videoconferințe relevă câteva detalii importante. Iată câteva dintre ele.
Conform studiului global realizat de Kaspersky – în care au fost chestionate 15.000 de persoane, aproape un sfert (23%) dintre utilizatorii online acordă întotdeauna aplicațiilor și serviciilor permisiunea de a le accesa microfonul sau camera web.
Cu toate acestea, aproape șase din zece utilizatori (59%) sunt îngrijorați de faptul că cineva i-ar putea urmări prin intermediul camerei web, fără știrea lor, iar 60% sunt îngrijorați de faptul că acest lucru ar putea fi realizat prin intermediul unui software rău intenționat.
Aceste procente arată faptul că există un grad promițător de ridicat privind conștientizarea generală a importanței securității camerei web.
Știai că utilizarea aplicației Microsoft Teams a crescut cu 894% în luna iunie 2020, comparativ cu luna februarie 2020? Aceasta este una dintre cele mai utilizate și securizate soluții de videoconferință.
Însă, nu toate aplicațiile solicită permisiuni în mod justificat. Cea mai bună modalitate de a păstra precauția, în timp ce continui să beneficiezi de mijloacele moderne de comunicare, ar fi să acorzi o atenție sporită aplicațiilor și serviciilor pe care le folosești și ce permisiuni solicită acestea.
Un comportament proactiv al celor care utilizează soluțiile de videoconferință presupune luarea unor măsuri preventive în legătură cu utilizarea camerei web și sporirea securității în online.
Sfaturi privind securitatea cibernetică în timpul videoconferințelor
Pentru a te asigura că îți este protejată intimitatea și siguranța, iată câteva sfaturi privind securitatea cibernetică în utilizarea soluțiilor de videoconferință în mediul virtual de comunicare: Read More »